17 decembrie 2017

Pâna unde am ajuns - Traian Golea

TRAIAN GOLEA
(1917 - 2004)


Născut în Martie 1917 în com. Bachnea, jud. Târgu-Mures. Istoric, gazetar, editor. Refugiat în anul 1949 în Exil împreună cu Ion Golea (frate, martir al rezistentei românesti împotriva ocupatiei comuniste), Traian Golea a continuat în refugiu lupta aprigă începută în tară împotriva regimului marxist, Traian Golea afirmându-se drept un element exceptional prin curajul si capacitatea sa de sacrificiu exemplară.

Unul dintre cei mai mari apărători ai cauzei Transilvaniei românesti, atât de des atacată de elementele sovine maghiare, Traian Golea a reprezentat punctul de reazăm al întregului Exil în chestiunea Transilvaniei, drept o autoritate istorică de necontestat, cu merite ce-i vor fi recunoscute pentru totdeauna.

Caracter specific legionar, a fost întreprinzătorul multor initiative de luptă împotriva regimului de ocupație comunistă din România. Fondatorul colectiei si editurii "OMUL NOU" cu sediul la Salzburg în anul 1950 (transferată apoi la Munchen), al editurii "STUDII ISTORICE ROMÂNESTI" (ROMANIAN HISTORICAL STUDIES) în cadrul cărora au vãzut lumina tiparului sute de titluri de cărți documentare în limba românã si în cele de circulație mondială, Traian Golea a colaborat neobosit la revistele si gazetele legionare din refugiu cu note, studii istorice si articole diverse, demascând viguros atrocitățile autoritãtilor comuniste abătute asupra populatiei românesti lipsitã de orice apărare.

Fost Presedinte al "Partidului National al Reîntregirii" (Filiala America de Nord -a se vedea lucrarea explicativă "Români în afara granițelor tării", Editura "ROMANIAN HISTORICAL STUDIES", 1997), urmărind printr-o activitate susținută lupta de reîntregire a tuturor teritoriilor românesti cu Patria Mumă, România, în pofida declaratiilor si angajamentelor politice actuale ale conducerii din tară si care, au concesionat dreptul liber de exprimare al românilor din teritoriile înstrăinate privind reunirea lor la Vatra Strămoșească; Director al "BULETINULUI DE STUDII ISTORICE ROMÂNEȘTI".

S-a stins din viată în dimineata zilei de Miercuri, 29 Septembrie 2004. 

Pâna unde am ajuns - Traian Golea
Carte format PDF - Faceți click pentru a citi cartea
Toate drepturile rezervate privind drepturile de autor

===============================================================
========================================================================
===============================================================

Format PDF - Faceți click pentru a citi
Traian Golea - Cum se regizează condamnarea unui popor

==================================================
=========================================================
==================================================