Revoluția Franceza nu ne-a lăsat moștenire o singura idee, ci un complex de idei. Daca nu izbutim sa le dam fiecăreia de urma, sa distingem pe una de cealaltă, riscam nu numai o greșită informație asupra trecutului, ci și periclitarea bazelor pe care se poate clădi viitorul. In complexul ideologic al Revoluției Franceze sunt idei perimate astăzi și idei care pot fi de folos zilei de mâine.
De aceea opera Revoluției Franceze nici nu poate fi atacata în bloc și nici nu poate fi acceptata în bloc. Cine n-a înțeles acest lucru, nu va putea lamuri contradicția ce ar descoperi-o intre teza susținută de Ion Mota și teza lui Codreanu privitor la aceeași problema.
Ion Mota preamărește principiile Revoluției Franceze, libertate, egalitate, fraternitate, afirmând ca ele sunt de origine creștină, în vreme ce Corneliu Codreanu reneagă statul lăsat moștenire de Revoluția Franceza și crede despre el ca își trăiește ultimele clipe. In realitate ambele puncte de vedere sunt exacte, numai ca ele se refera la noțiuni cu totul aparte.
In momentul Revoluției Franceze se împletesc de fapt trei idei de natura diferita. Ele înseamnă mai întâi triumful concepției de viata liberalo-burgheze împotriva sistemului feudal de organizare a societății. Aici este vorba de ideal, de o formula de existenta care își face loc în gândirea și în acțiunea omului modern.
Acest conținut ideologic, individualismul burghez, este permanent confundat cu democrația, o alta inovație a Revoluției Franceze- care reprezinta o tehnica politica, un nou mod de participare a cetățenilor la viata de stat. Cetățenii nu se mai lasă guvernați de clasele privilegiate, ci de reprezentanții lor liber aleși.
In sfârșit, tot ansamblul revoluționar de la 1789 consacra și ideea națională ca forța propulsoare a istoriei. Pana la aceasta data principiul monarhic domina în viata popoarelor. Revoluția Franceza a creat ambianta necesara unificării politice a națiunilor europene.
Armatele lui Napoleon răspândeau în sufletul popoarelor și nădejdea eliberării lor de sub jugul diverselor imperialisme, tradiție carea continuat și în sec. XX. devenind un element caracteristic al politicii franceze de pe continent. Pentru a ne da seama de aspectul național al Revoluției Franceze, sa analizam -cum ne îndeamnă și Ion Mota- mai degrabă spiritul Marseillaise-i decât lucrările enciclopediștilor.
Care din aceste idei mai sunt viabile astăzi si pot concura la edificarea viitorului? Idealul burghez aparține unei faze depășite a istoriei. Ideea de profit în economie nu se mai poate prevala singura de toate avantajele muncii unui popor, după cum o viata centrata exclusiv pe egoismele individuale nu mai e o soluție pentru timpurile de fata.
Societatea burghezo-capitalista e pe cale de dispariție și la tipul de stat care reflecta aceasta societate se referea Corneliu Codreanu, anunțându-i iminenta prăbușire. Dar trecerea „în istorie” a societății burghezo-capitaliste nu înseamnă nimicirea democrației. Cele doua noțiuni nu sunt indisolubil legate.
Democrația supraviețuiește liberalismului, pentru ca nu e grevata de nici un conținut ideologic. Prin mijlocirea ei se pot exprima cele mai felurite opinii politice sau crezuri sociale. Democrația nu blochează căile viitorului, atunci când e aplicata cu sinceritate, atunci când nu se recurge la subterfugii, pentru a împiedica noile curente de idei. Ideile de libertate, egalitate și fraternitate nu sunt accidente ale istoriei, ci reprezinta un element de durata al ei, pentru ca e o forma care nu angajează fondul. Ca atare, democrația nu poate fi nici „liberala” nici „socialista” nici „legionara” și nici „populara”. Ea servește numai de cadru de expresie unor idealuri sociale și politice în continua prefacere.
Un atribut de tipul celor de mai sus, adăugat noțiunii de democrație înseamnă ca a intervenit o falsificare în gândirea sau aplicarea ei.
Daca vrem totuși sa descoperim în democrație o semnificație mai înaltă decât întruchiparea unei excelente tehnici politice, atunci trebuie sa ne adresam in domeniul spiritual. Democrație înseamnă respectul persoanei umane. Toti oamenii fiind făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, intre ei nu pot exista privilegii sau inegalitate de tratament. In sensul acesta Ion Mota atribuia principiilor de libertate, egalitate și fraternitate o origine creștină.
Pe de alta parte, sa ne amintim ca responsabilitățile individuale sunt mai extinse decât propria persoana. Faptele bune sau rele ale unui individ se înregistrează în istoria unui neam. Dat fiind aceasta dubla apartenenta și responsabilitate a individului (și neamului), nici un membru al unei colectivități naționale nu poate fi exclus de la făurirea destinului ei. Numai o națiune în care acest respect este real și eficace poate deveni o mare națiune.
A treia idee a Revoluției Franceze, ideea națională, va continua sa frământe sufletul popoarelor europene atâta vreme cat acestea nu și-au delimitat definitiv conturul lor politico-geografic. Ideea națională odată saturata, un popor are de ales în doua direcții: sau degenerează în imperialism, sau se convertește la naționalism, adică se realizează pe axa lui interioara. Un popor ce a izbutit să-și întrunească toți membrii lui sub aceeași suveranitate este ispitit să-și însușească porțiuni străine de teritoriul lui etnic. De la acest păcat nu-l poate salva decât expansiunea lui în domeniul spiritului și al culturii.
Horia Sima
"Vestitorii", martie 1952
Traian Popescu și Horia Sima - 1992 Madrid
