21 decembrie 2013

Horia Sima: Pedepsirea asasinilor

Cruce vie de legionari simbolizând jertfa suprema

Crucea de la Tâncăbești

„Dar Dumnezeu vede și va răsplăti!” Cu aceste cuvinte își încheie Căpitanul «Însemnările de la Jilava», iar într-o notiță din ziua de 13 martie 1938, așadar cu o luna înainte de arestarea lui, împărtășea unui legionar ceea ce va veni. „După fiecare răstignire, urmează o înviere; după fiecare înviere, o cădere a judecătorilor nedrepți”.
După doi ani de la uciderea Căpitanului în Pădurea Tâncăbești, la 30 noiembrie 1938, profeția lui s-a adeverit: scoaterii la lumina a osemintelor Căpitanului din groapa de la Jilava, ceea ce echivalează cu o Înviere, i-a urmat și căderea judecătorilor lui nedrepți. Prin judecătorii nedrepți nu trebuie sa înțelegem numai pe acei din Tribunalul Militar, ci toate uneltele de care s-a folosit Carol pentru a nimici Legiunea.
Vasile Posteuca a explicat ca nimeni altul ce s-a petrecut în noaptea aceea la Jilava.
„Da ... in noaptea aceea la Jilava s-a împlinit voia lui Dumnezeu. Învierea lui Corneliu Codreanu și pedepsirea fulgerătoare a călăilor lui. Cei ce cădeau în noaptea aceea sub gloanțe, în cazematele de alături de la Jilava, nu cădeau din vrerea pamântească, ca rezultat al unei uri sau încețoșări de răzbunare, ci sub biciul implacabil al destinului, al voii lui Dumnezeu, pentru a restaura ordinea și respectul în lume”.
Continuând reflexiile lui Posteuca, crima era prea mare ca sa rămână neispășită. Ordinea întregii lumi a fost zguduita prin asasinarea Căpitanului. Era o răstignire a unui om care n-a vrut decât binele neamului și apărarea Bisericii Creștine. 
Se formase o conspirație a puterilor răului, ca sa-l doboare pe acest „cavaler fără frica și fără prihana”, care se opunea cu înverșunare ca tara lui sa cada sub domnia Anticristului. Trebuia sa piară Codreanu, pentru ca acest „pericol” sa fie înlăturat. Asa au decretat Caiafele de la Palat, încredințând aceasta sarcina fioroasa celor mai abjecte ființe care s-au găsit în aparatul de Stat.
Dar iată ca răsare soarele biruinței legionare într-un chip cum nu și l-au imaginat niciodată iudele care au trădat neamul. Cuibul conspirativ de la Palat se sparge și sinistrele figuri care îl populau fug în toate parțile. Lumina Învierii e asa de puternica încât multi nici nu mai au răgaz sa se ascundă.
„Dumnezeu vede și va răsplăti”. Toate umilințele, toate chinurile morale și fizice indurate de Căpitan în decursul procesului și al detenției lui prin diferite închisori, care ating punctul culminant al cruzimii și barbariei prin strangularea lui în Pădurea Tâncăbești, și-au găsit cuvenita răsplată.
In noaptea de 26/27 noiembrie 1940, s-a săvârșit un act de Dreptate Divina. Acesta este faptul de creștet din existenta Statului Național Legionar. Nici ce a fost înainte și nici ce a fost după aceea nu se poate compara ca semnificație istorica si spirituala. La Jilava, Căpitanul a înviat din mormânt, iar judecătorii lui nedrepți s-au rostogolit de pe soclul puterii lor, fulgerați de mania Divina.
Cu pedepsirea asasinilor erei carliste, s-a restaurat ordinea morala și respectul dreptății in lume, cum interpretează Vasile Posteuca. Națiunea a primit din nou puteri, a respirat liber, dezlegata de povara crimei săvârșite contra lui Codreanu, care apasă greu conștiința fiecărui roman. 
Caci toți se întrebau, cum de n-a putut fi salvat Căpitanul, cum de o națiune întreagă a tolerat sa fie ucis cel mai mare fiu al istoriei ei? Exista și păcate colective, caci vinovăția nu se circumscrie la acei care au îndrăznit sa-i ia viata. 
Acum cel puțin, prin răzbunarea Căpitanului de legionarii lui, atâta mângâiere se revarsă asupra sufletelor romanilor ca nici omorâtorii lui nu s-au putut bucura de roadele fărădelegilor lor. Iarăși ni se încrucișează gândul cu Posteuca, acest vizionar al destinului romanesc, care a prins ca nimeni altul esențele metaistorie ale actului de la Jilava.
„Ma gândesc astăzi după 4 ani la toate acestea, și vad cele întâmplate acolo, total desprins de evenimente si de oameni. Cei ce loveau în cazematele Jilavei, erau numai instrumente ale unei porunci care venea din mormântul Căpitanului. Nimic mai mult. Era o porunca mare, uriașa, pe care oamenii n-o puteau înconjura, căreia nu i se puteau refuza. 
Era glasul Căpitanului: „Doresc sa fiu răzbunat ... deoarece sunt convins ca în felul acesta veți face un mare bine neamului romanesc.””
Nici când cerea răzbunare Căpitanul, nu se gândea la el, la o satisfacție personala postuma, ci la binele neamului. El pentru neam a trăit și pentru neam a murit. In consecința, și răzbunarea trebuia sa servească tot neamului, sa fie un exemplu, sa-l trezească din apatie, convingându-l ca răul, crima, fărădelegea, nu vor disparea in valul indiferentei cotidiene, ca întâmplări istorice marginale, ca va veni ziua judecații, când autorii lor vor trebui sa dea seama de faptele lor nedrepte.
 Acest deznodământ va fi un indemn, o incurajare pentru masele populare sa nu-si plece grumajii trufiei atotputernicilor de moment, care și-au închipuit ca punându-l în mormânt pe Corneliu Codreanu, s-au pus la adăpost de orice primejdie, pentru ca nu va mai exista nimeni care sa-i tragă la răspundere. 
L-au uitat pe Dumnezeu, care, într-un mod cu totul neașteptat, i-a fulgerat din carul puterii, azvârlindu-i în pulberea lutului.
După expulzarea noastră de la putere, atât complicii loviturii de stat ai generalului Antonescu cat și profitorii de mai târziu ai dezastrului tarii, s-au pus pe treaba, utilizând toate mijloacele pe care le oferea puterea, ca sa transmită posterității o alta imagine a întâmplărilor de la Jilava. 
Cu ajutorul unor false testimonii si a unor interpretări forțate și tendențioase ale faptelor întâmplate, au pretins ca execuția de la Jilava a fost premeditata și organizata. 

Înțelegem zelul lor de a falsifica adevărul, caci toți s-au făcut vinovați de crime uriașe fata de poporul nostru, si, nimic mai simplu pentru propria lor cauza, pentru propria lor dezvinovățire, decât sa demonstreze ca alții au fost mai rai decât ei, acoperindu-i cu cele mai mari insulte si calomnii.(N-a fost asa pe timpul Regelui Carol? 
După ce a dat lovitura de stat, nu l-a acuzat pe Căpitan și dat în judecata ca pregătea el războiul civil?) Dar faptele sunt prea evidente și vorbesc prin ele înșile ca sa mai poată fi răstălmăcite, indiferent de „istoricii” de circumstanță puși în slujba regimurilor respective.
In ceea ce ma privește, n-am avut onoarea sa ma număr printre răzbunătorii Căpitanului, nici material, nici moral și nici cel puțin ca sugestie. Caci este o onoare, sa fi fost răzbunător al celui mai mare roman al tuturor timpurilor și poate unul din cei mai mari oameni ai istoriei universale. 
Eu am creat cadrul politic, condițiile statale, care au permis pedepsirea asasinilor, dar nici n-am premeditat, nici n-am ordonat si nici n-am organizat execuțiile de la Jilava din noaptea de 26/27 noiembrie 1940. Dimpotrivă, ma pot acuza de neglijenta, de o lipsa de vigilenta în urmărirea vinovaților. N-am fost suficient de atent la mașinațiile Generalului, la nivelul inferior al aparatului de stat.
Am scris în „Cazul Iorga-Madgearu” si in volumul I. din „Era libertății”, cum generalul Antonescu, la începutul lunii noiembrie, mi-a făcut senzaționala destăinuire ca „ii va pedepsi pe vinovați cu toată strășnicia, dar nu vrea sa verse sânge”. 
Era o radicala schimbare în atitudinea lui. Voi relua acest episod. Ei bine, din acel moment și fără sa se mai consulte cu mine, a instigat Comisia de Ancheta sa fie mai binevoitoare cu asasinii aflați sub ancheta, culminând cu intervențiile lui neloiale cu ordinul dat în noaptea de 26/27 noiembrie ca sa fie schimbata garda legionara de paza la celulele deținuților cu o garda militara. 
Nu mi-am dat seama in cursul lunii noiembrie ce se pregătea în culisele Președinției, de intrigile ce se țeseau intre lotul vinovaților si conducerea statului, prin mijlocirea anturajului lui Antonescu, al ministrului Justiției Mihai Antonescu și al Colonelului Rioseanu, subsecretar de stat la Interne. Daca n-ar fi fost alți legionari mai vigilenți decât mine, cine știe, acuzații închiși la Jilava ar fi putut scăpa.
In noaptea de 26/27 noiembrie 1940, la Jilava s-a produs o descărcare. Asa cum se aduna norii si apoi cerul este brazdat de fulgere, tot astfel oamenii adunați la Jilava au pășit în noaptea aceea la pedepsire sub imperiul unei cutremurări interioare. 
Unii camarazi lucrau la mormânt, pentru a da de osemintele Căpitanului, iar dincoace asasinii lui se aflau în viata, închiși în celule. Cauza vizibila a actului răzbunării era deschiderea mormântului. 
Dar exista și o cauza invizibila. O inspirație supraomeneasca, ca venita de la un înger al răzbunării, ii indemna pe legionari sa ii lovească pe răufăcători. Nu se puteau odihni osemintele Căpitanului în noua lor așezare din cripta de la „Casa Verde”, fără aceasta reparație, fără „căderea judecătorilor lui nedrepți”.
Nu se poate tăgădui ca au existat îndemnuri, impulsuri, comentarii, îngrijorări, exprimate de unul sau de altul, înainte de împușcarea deținuților. 
A fost o transmisiune continua de la mormânt la celula, o convergenta in gand și acțiune intre toți aceia care se aflau in noaptea aceea la Jilava. Dar nu ca rezultat al unei premeditări, ci ca expresie a unei stări de spirit colective. Au fost întrepătrunderi de gânduri, emanate din aceeași pornire interioara ca sa fie răzbunat Căpitanul; a existat un consens al pedepsirii.
Aceasta este explicatia adevarata, simpla si clara, a celor intamplate la Jilava. Tot ce s-a brodit mai tarziu de catre scribii antonescieni de la Presedintie sau de istoricii regimului comunist, e pura fantezie. Sunt supoziții gratuite, fara nici un fundament real, destinat sa acumuleze hula peste hula asupra Legiunii. 
Victimele dictaturilor care au urmat și care am fost tot noi, legionarii, trebuiau nu numai uciși, ci și desființați moralmente prin faptele lor anterioare, prezentate într-o perspectiva deformata.
 Si acum sa ne întoarcem la Posteuca din nou, care, cu dragostea lui adâncă pentru Căpitan, a pătruns pana in miezul adevărului:
„Au fost si mai sunt încă oameni (și probabil ca vor mai fi!), care sa ne acuze ca i-am împuscat pe călăii Căpitanului, fără a-i judeca. Dar oare deschiderea mormântului de la Jilava n-a fost un proces? N-a fost cea mai teribila sentință, care va rămâne în toată istoria romanească? 
Biruința legionara în cadrul naționalismului european nu era cea mai formidabila sentință? Mai era nevoie de formalități? Si totuși, noi n-am ocolit acele formalități. Cei ce ne-au acuzat, ne mai acuza. 
Noi am fi vrut ca cei de la Jilava sa fie judecați. 
Dar dacă judecata formala a putut fi evitata, cea mai implacabila, cea mai tare decât toate vicleniile oamenilor n-a putut fi. Pe cei de la Jilava i-a judecat istoria și tot ea i-a pedepsit prin mana legionarilor, la porunca mormântului care se deschidea in noaptea aceea, pentru a aduce a doua zi, neamului întreg, ridicat cu fruntea spre cer, vestea Învierii”.

(fragmente din „Era libertății - Statul Național Legionar”)
de Horia Sima

================================================================================================
================================================================================================
================================================================================================
 LISTA INCOMPLETĂ A ASASINILOR EXECUTAȚI DE LEGIONARI ÎN NOAPTEA DE 26-27 NOIEMBRIE 1940 LA JILAVA


Generalul Gabriel Marinescu: Prefect al Politiei Capitalei si apoi Ministru de interior. A ordonat si supravegheat direct uciderile de legionari dela Prefectura. Era unul din "bratele de execuție" ale regimului Carol II.

Generalul Ion Bengliu: Inspector General al Jandarmeriei, era al doilea "brat de execuție" al fărădelegilor regimului carlist.

Generalul Gheorghe Argeseanu: Fost Comandant al Corpului II Armata, numit Prim Ministru in 21-22 Septembrie 1939, a acoperit cu prestigiul hainei sale militare uciderile in masa ale legionarilor din noaptea de groaza 21-22 Septembrie 1939.

Colonelul Gherovici: din Inspectoratul de Jandarmi. Mana dreapta a lui Bengliu. A luat parte directa la asasinarea lui Codreanu.

Colonelul Zeciu: Prim Procuror Militar, a organizat asasinarea și înmormântarea lui Corneliu Zelea Codreanu si a celor 13 legionari ucisi impreuna cu acesta.

Colonelul Anibal Panaitescu: din Jandarmerie, schingiuitor notoriu si ucigas de legionari.

Colonelul Negulescu: Președintele Tribunalului Militar din Cluj. S'a distins prin multe sentințe condenatorii nedrepte contra legionarilor. A permis ca, fiind inca sub jurisdictia Tribunalului Militar, sa fie dati politiei pentru a fi ucisi la Huedin-Cluj, 7 legionari.

Maior Aristide Macoveanu: din Jandarmerie. A luat parte la pregătirea și executarea uciderii lui Corneliu Codreanu. Era seful unuia din furgoanele care transportau pe detinuti si a dat ordinul de a fi executati prin strangulare cu funii, cand treceau prin Padurea Tâncãbesti.

Maior Iosif Dinulescu: din Jandarmerie. Împreună cu Macoveanu a luat parte la executia lui Corneliu Codreanu, in forma descrisa mai sus.

Maior Alexandru Popescu: Seful Jandarmeriei din Constanta. Cunoscut in aceasta provincie prin ura si cruzimea lui fata de legionari. Personal a impuscat pe preotii Chivu si Stoica Mocanu, din județul Constanta.

Maior Scarlat Riosianu: Comandantul Jandarmeriei din Ramnicu-Sarat. A luat parte la pregătirea asasinării lui Corneliu Codreanu si ceilalti 13 legionari.

Căpitanul Blebea: din Jandarmerie. La ordinul acestuia au fost ucisi la Huedin (Cluj), 7 legionari.

Sublocotenentul Cinghita: din Jandarmerie. A comandat executarea (si chiar a tras) a 31 de legionari legați de mâini și de picioare, la iesirea acestora din lagarul dela Vaslui.

Plutonierul Sârbu: jandarm, din lotul celor aleși pentru strangularea legionarilor in furgoanele ce-i transportau la Jilava. El l-a strangulat pe Corneliu Codreanu.

13 Plutonieri Jandarmi: Fiecare din aceștia a strangulat un om în acele doua faimoase și tetrice furgoane ale mortii.
Victor Iamandi: Ministru de Justiție în marea prigoana carlista. A luat parte, ca membru influent al regimului, la asasinatele petrecute atunci. In toate momentele grele prin care a trecut Miscarea Legionara, il gasim ca instigator al acestora. In guverul Duca era Secretar de Stat la Interne si a dirijat represiunea ce-a avut loc atunci.

Radu Pascu: Fost Prim-Președinte al Curții de Apel din Bucuresti. A luat parte la prigoana contra legionarilor sub regimul carlist.

Moruzof: Seful Serviciului de Informații al Armatei. A fost una dintre piesele importante ale sistemului carlist și co-partas la violentele si asasinatele comise atunci.

Niky Stefanescu: Director al Sigurantei Statului. Era al treilea "brat de execuție" al regimului Carol II. Sub direcția lui s'au comis schingiuirile dela Siguranta unde s'au ucis zeci si zeci de oameni nejudecati si nevinovați.

Vasile Parisianu: Director al Prefecturei de Politie din Bucuresti. A luat parte la toate crimele comise acolo.

Pavel Patriciu: Comisar al Prefecturei de Politie din Capitala. Schingiuitor cunoscut și temut în randurile legionarilor.

Panova Ion, Bonea Niculescu, Otto Reiner, L. Constantinescu, P. Malenschi, N. Graman, Iuliu Horvath, Victor Horvath, Petre Gheorghiu, C-tin Popescu, Miron Tudor, C. Boulet, Marin Georgescu: toți aceștia erau agenti ai Prefecturei de Politie din Bucuresti. Faceau parte din asa numita "brigada mobila" care se ocupa cu descoperirea si lichidarea sumara (de preferinta prin sugrumare si ardere la crematoriu) a legionarilor in orice punct al tarii, unde ar fi fost semnalați aceștia. S'au distins prin cruzimi nemaipomenite.

Mihail Vârfureanu: Student la medicina și legionar. Este captat de politie ca agent informator. In timpul prigoanei lui Carol II reușește sa ajungă Seful Studentimii Legionare din Bucuresti. In aceasta calitate are legaturi stranse cu grupul de conducere clandestin al Miscarii. Dã informații importante politiei care conduc la prinderea si executarea multor camarazi de-ai lui. Este demascat deabia in urma arestarii si uciderii sefei femeilor legionare, Nicoleta Nicolescu, arestata in timpul unei intrevederi cu acest individ.

Restul de detinuti dela Jilava, ale caror nume ne lipsesc aici in exil, erau jandarmi si comisari de politii, asasini de speță celor descriși mai sus.
 
[In toate publicațiile interesate în a defăima Mișcarea Legionara, care se ocupa cu aceste evenimente pe care le tratează părtinitor, îi numesc pe toți acești asasini "personalități politice" împușcate la Jilava. 
Nimeni nu scoate o vorba măcar asupra profilului moral al acestei bande de criminali fioroși, puși în slujba unui regim politic scelerat.]

sursa: 
http://www.miscarea.net/executatii.html