Stepan Andriiovici Bandera
Stepan Andriiovici Bandera (în limba ucraineană: Степан Андрійович Бандерa
(1 ianuarie 1909 – 15 octombrie 1959) a fost un politician ucrainean, lider al mișcării de renaștere națională din Ucraina de vest (Galiția), conducător al Organizației Naționaliștilor Ucraineni (OUN). S-a născut în familia unui preot din Ucraina de vest.
Autoritățile sovietice au autorizat asasinarea sa de către KGB în München, Germania de Vest, pe 15 octombrie 1959.
Bandera este o figură respectată în Ucraina zilelor noastre, datorită cooperării active cu Germania Nazistă în perioada 1939-1941. În septembrie 1941, Bandera a fost arestat și închis de naziști.
În septembrie 1944, Bandera a fost eliberat, germanii sperând că acesta din urmă va mobiliza populația ucraineană la luptă împotriva forțelor sovietice aflate în înaintare.
Bucurându-se de sprijinul germanilor, Bandera și-a stabilit cartierul general la Berlin. Germanii au asigurat aprovizionarea OUN-B și Armatei Insurecționale Ucrainene cu arme și echipamente militare.
Pentru sprijin, au fost desemnați militari pregătiți pentru actele de sabotaj și strângerea de informații în spatele liniilor sovietice. De asemenea, o serie de lideri ai OUN-B au fost transportați pe calea aerului în spatele liniilor sovietice la începutul anului 1945.
Atitudinea ucrainenilor față de Bandera a variat de la una apologetică la condamnarea aspră.
Pe 22 ianuarie 2010, președintele Ucrainei, Victor Iușcenko, l-a decorat post mortem pe Bandera cu titlul de Erou al Ucrainei.
Autoritățile sovietice au autorizat asasinarea sa de către KGB în München, Germania de Vest, pe 15 octombrie 1959.
Bandera este o figură respectată în Ucraina zilelor noastre, datorită cooperării active cu Germania Nazistă în perioada 1939-1941. În septembrie 1941, Bandera a fost arestat și închis de naziști.
În septembrie 1944, Bandera a fost eliberat, germanii sperând că acesta din urmă va mobiliza populația ucraineană la luptă împotriva forțelor sovietice aflate în înaintare.
Bucurându-se de sprijinul germanilor, Bandera și-a stabilit cartierul general la Berlin. Germanii au asigurat aprovizionarea OUN-B și Armatei Insurecționale Ucrainene cu arme și echipamente militare.
Pentru sprijin, au fost desemnați militari pregătiți pentru actele de sabotaj și strângerea de informații în spatele liniilor sovietice. De asemenea, o serie de lideri ai OUN-B au fost transportați pe calea aerului în spatele liniilor sovietice la începutul anului 1945.
Atitudinea ucrainenilor față de Bandera a variat de la una apologetică la condamnarea aspră.
Pe 22 ianuarie 2010, președintele Ucrainei, Victor Iușcenko, l-a decorat post mortem pe Bandera cu titlul de Erou al Ucrainei.
========================================================
======================================================================
========================================================
Comuniștii lui Stalin au organizat un adevărat genocid prin înfometare împotriva țăranilor ucraineni, Holodomorul.
În ciuda unor tentative ale istoriografiei ruseşti, care încearcă să transmită mesajul că ucrainenii sunt fraţii mai mici ai ruşilor şi că destinele celor două popoare sunt strâns unite, adevărul istoric este că bolşevicii ruşi au organizat una dintre cele mai îngrozitoare tentative de a-i extermina pe ţăranii ucraineni.
De la sfârșitul anilor 1920, în Ucraina a început colectivizarea pe scară largă a pământurilor.
Primele victime ale comuniștilor ruși au fost tocmai cei mai muncitori dintre țărani, aşa-numiţii kulaci, care posedau gospodării mai răsărite.
Scenariul prin care au fost distruşi kulacii avea să fie aplicat şi în România în timpul ofensivei pornite de comunişti împotriva chiaburilor, proces care avea să ducă la distrugerea micilor gospodării ţărăneşti (pentru că marile exploataţii agricole erau deja confiscate de către bolșevici), la colectivizarea agriculturii şi la ruinarea a milioane de oameni.
Cei mai înstăriţi dintre săteni au fost maltrataţi, schingiuiţi, închişi în temniţe şi chiar ucişi în stil mafiot pentru faptul că au îndrăznit să îşi apere avutul. În Ucraina, tabloul a fost completat de o foamete de mari proporţii, declanşată intenţionat de către Stalin. Întreaga producție de alimente a fost confiscată de către bolşevici, iar milioane de ucraineni au fost lăsaţi să piară, pur şi simplu, de foame.
Acest genocid îndreptat împotriva ucrainenilor este cunoscut în istorie sub numele de Holodomor. Bază pentru Armata Albă Ura bolşevicilor faţă de ucraineni avea motive întemeiate. Şi asta pentru că Ucraina a fost una dintre zonele din Imperiul Ţarist care s-a opus din răsputeri comunizării.
În condițiile în care Rusia semnase Pacea separată de la Brest – Litovsk cu Puterile Centrale, cea mai mare parte a regiunilor agricole din Ucraina au trecut sub controlul Germaniei.
În acest condiţii, în regiunile ucrainene controlate de germani nu s-a produs Revoluţia bolşevică, iar după înfrângerea Puterilor Centrale, tocmai aceste regiuni au reprezentat una dintre cele mai puternice baze ale ofiţerilor din aristocraţia rusească, rămaşi fideli monarhiei ruseşti, care au pus bazele Armatei Albe, o structură militară care a luptat împotriva comuniştilor atât în vestul fostului Imperiu ţarist, cât şi în Siberia.
Armata Albă a luptat împotriva Armatei Roşii, organizată de Leon Troţki pentru a-i distruge pe toți cei care se opuneau bolșevicilor.
Însă Armata Albă a fost înfrântă de Armata Roşie la 400 de kilometri depărtare de Moscova, nu departe de actuala graniță dintre Rusia şi Ucraina. Armata Roşie, Armata Albă şi Armata Verde În zonele controlate de trupele comandate de generalul Denikin, acesta a încercat să pună capăt abuzurilor comise de bolşevici. Armata Albă a suferit însă, în ciuda sprijinului acordat de occidentali, înfrângere după înfrângere şi a fost forţată să se retragă spre sud-vest.
Victoriile bolșevicilor ruşi au fost favorizate şi de faptul că trupele Armatei Albe au fost divizate. Cele din Ucraina de azi erau sub comanda generalului Anton Ivanovici Denikin, iar cele care luptau în Siberia erau sub comanda amiralului Kolceak.
Mai mult, naţionaliştii ucraineni au proclamat o republică independentă, iar forţele naţionaliştilor ucraineni luptau atât împotriva Armatei Roşii, cât şi a Armatei Albe. Împreună, naţionaliştii şi anarhiştii au format Armata Verde, aflată în conflict militar cu celelalte două mari grupări armate din Rusia. În aceste condiţii, Armata Albă s-a retras în Crimeea, la începutul anului 1920.
Generalul Anton Ivanovici Denikin a demisionat de la conducerea Armatei Albe şi a plecat, cu ajutorul unui vapor, la Constantinopole, apoi s-a refugiat în Occident. La comanda trupelor Armatei Albe a venit unul dintre cei mai capabili generali ai armatei ţariste, baronul Peter Wrangel, din aristocraţia baltică şi cu origini germanice.
Din martie până la finalul anului 1920, el a continuat rezistenţa antibolşevică în Crimeea. Peter Wrangel a recunoscut republica ucraineană proclamată de naţionalişti. În acest context, Armata Verde s-a autodizolvat.
Marea evacuare a lui Wrangel
Naţionaliştii ucraineni s-au alăturat Armatei Albe, iar anarhiştii, care au format mai întâi Armata Rebelă din Crimeea, s-au alăturat Armatei Roşii. În cele din urmă, Armata Albă a încetat rezistenţa. Însă baronul Peter Wrangel a refuzat să accepte prizonieratul, mai ales că bolşevicii au organizat o campanie brutală de reprimare a ultimelor focare de rezistenţă din Ucraina.
El a organizat ultimele rămăşiţe ale Flotei Ţariste în ceea ce a rămas în istorie sub numele de Flota lui Wrangel. Baronul rus a organizat o adevărată evacuare în masă a combatanţilor din ultimele teritorii libere ale Rusiei şi Ucrainei. Militarii din Armata Albă au ajuns în Turcia, apoi s-au răspândit în tot Occidentul. Ultimii voluntari din Armata Albă au părăsit Crimeea în 14 noiembrie 1920.
O resurecţie a mişcării naţionaliste ucrainene avea să se producă în timpul celui de-al doilea război mondial, când armata organizată de Stepan Bandera în teritoriile ucrainene controlate de Germania nazistă avea să se producă în cel de-al doilea război mondial.
La o primă vedere, pare de neînţeles de ce ucrainenii, popor slav, declarat drept popor inferior de către nazişti, au decis să se alăture germanilor. Însă adevărul istoric este acela că atrocităţile comise de bolşevici după înfrângerea Armatei Albe şi lichidarea ultimelor focare de rezistenţă din Ucraina, atrocități care au culminat cu Holodomorul, au fost motivul pentru care mii de tineri ucraineni s-au înrolat în trupele SS pentru a se răzbuna pe comuniştii rusi.
Iar după reocuparea Ucrainei de către trupele sovietice a urmat un nou episod de răzbunare atroce, pusă la cale de Stalin. Milioane de oameni au fost deportaţi în interiorul URSS, sute de mii au fost închişi în lagăre de exterminare, iar zeci de mii au fost pur şi simplu lichidaţi la intrarea trupelor sovietice în satele ucrainene.
sursa:
http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/de-ce-au-incercat-bolsevicii-rusi-sa-i-extermine-pe-ucraineni-326698-main_pic1.html
de Claudiu Padurean
===================================================================
Diverse imagini
Monument în amintirea marelui luptător anticomunist Stepan Bandera
Stepan Bandera 1923
Stepan Bandera cercetaș 1929 - 1930
Стефан Бандера – пластун куреня «Красная калина». Фото 1929 или 1930 года
Стефан Бандера – пластун куреня «Красная калина». Фото 1929 или 1930 года
Мирослава Бандера (Глодзінська) - Miroslava Bandera
Зліва праворуч: о. Андрій Бандера, Мирослава Глодзінська
Părinții lui Stepan Bandera
Ярослава – многострадальная жена Бандеры
Părinții lui Stepan Bandera
Stepan Bandera și Yaroslava împreună cu cei trei copii – Natalya, Andriy și Lesya – în anul 1950
YaroslavaЯрослава – многострадальная жена Бандеры
foto: Stepan Bandera
Fratele lui Stepan, Olexandr, (doctor în economiei al Universității din Roma) și fratele Vasil (absolvent al facultății de filozofie a Universității din Lviv) au fost arestați și internați în lagărul de exterminare Auschwitz, unde se afirmă că au fost uciși de prizonierii polonezi în 1942.Tatăl lui Stepan, Andrii Bandera, a fost arestat în mai 1941 pentru că ar fi adăpostit un membru OUN și a fost transferat la Kiev. A fost judecat, condamnat la moarte și executat pe 10 mai. Surorile lui Stepan, Oxana și Marta-Maria, au fost arestate de NKVD în 1941 și trimise în Gulagurile Siberiei.
Au fost eliberate în 1960, fără să li se permită să se reîntoarcă în Ucraina. Marta-Maria a murit în Siberia în 1982, dar Oxana s-a reîntors în patrie în 1989, unde a murit în 2004.
O altă soră, Volodimira, a fost condamnată la muncă într-un lagăr sovietic în perioada 1946 – 1956. Ea s-a reîntors în Ucraina după ispășirea pedepsei în 1956.
Despre Bogdan, un alt frate al lui Stepan, nu există informații veridice cu privire la soarta sa. Se speculează că ar fi fost omorât de germani în 1943, sau de sovietici în 1944, dar membrii familiei nu au nici o informație sigură cu privire la sfârșitul lui.
Simbol UPA – Українська Повстанська Армія
Comemorare UPA – Українська Повстанська Армія
Armata Insurecțională Ucraineană - Українська Повстанська Армія / Ukrainska Povstanska Armiia – rusă Украинская повстанческая армия, UPA, УПА) a fost o armată de partizani ucrainieni, formată la 14 octombrie 1942, în Volinia.
Principalii lideri al UPA a fost Roman Shuhevici și Stepan Bandera. UPA era ramura înarmată a Organizației Naționaliștilor Ucraineni și avea ca obiectiv crearea unui stat uncrainean independent.
UPA s-a implicat activ în luptele împotriva forțelor sovietice, la sfârșitul anului 1942 și începutul anului 1943, adversarii lor fiind în acel moment partizanii sovietici.
UPA a încercat, pe cât era posibil, să evite confruntarea cu unitățile sovietice care aveau în componență recruți de origine etnică ucraineană, recruți pe care UPA spera să-i atragă de partea sa.
UPA și-a concentrat atacurile, în mod special, împotriva unităților NKVD și împotriva oficialilor sovietici de toate gradele, împotriva profesorilor, poștașilor sau a altor funcționari publici, care încercau restabilirea autorității sovietice pe teritoriile eliberate de Armata Roșie.
UPA s-a implicat și în lupta împotriva activiștilor sovietici din agricultură, promotori ai colectivizării. În martie 1944, insurgenții UPA l-au rănit mortal pe generalul Nicolai Vatutin, erou al Bătăliei de la Kursk, care se distinsese și în luptele pentru eliberara Kievului.
Câteva săptămâni mai târziu, luptătorii UPA au anihilat un batalion NKVD într-o luptă de lângă Rivne. În vara aceluiași an, partizanii ucrainieni și aproximativ 30.000 de soldați sovietici au fost implicați într-o luptă de proporții în Volînia. În ciuda pierderilor grele de ambele părți, UPA a continuat să păstreze controlul asupra unor regiuni întinse până târziu, în 1945.
Nikita Sergheevici Hrușciov a organizat primul atac de amploare împotriva UPA din vestul Ucrainei, în timpul căruia au fost implicate 20 de divizii NKVD, sprijinite de unități de artilerie și blindate.
Hrușciov a ordonat blocarea drumurilor de acces spre satele în care se presupunea că își găsiseră adăpost insurgenții și a mai hotărât incendierea unor păduri în care se ascundeau partizanii. Istoricii ucraineni au cercetat arhivele sovietice deschise recent.
Principalii lideri al UPA a fost Roman Shuhevici și Stepan Bandera. UPA era ramura înarmată a Organizației Naționaliștilor Ucraineni și avea ca obiectiv crearea unui stat uncrainean independent.
UPA s-a implicat activ în luptele împotriva forțelor sovietice, la sfârșitul anului 1942 și începutul anului 1943, adversarii lor fiind în acel moment partizanii sovietici.
UPA a încercat, pe cât era posibil, să evite confruntarea cu unitățile sovietice care aveau în componență recruți de origine etnică ucraineană, recruți pe care UPA spera să-i atragă de partea sa.
UPA și-a concentrat atacurile, în mod special, împotriva unităților NKVD și împotriva oficialilor sovietici de toate gradele, împotriva profesorilor, poștașilor sau a altor funcționari publici, care încercau restabilirea autorității sovietice pe teritoriile eliberate de Armata Roșie.
UPA s-a implicat și în lupta împotriva activiștilor sovietici din agricultură, promotori ai colectivizării. În martie 1944, insurgenții UPA l-au rănit mortal pe generalul Nicolai Vatutin, erou al Bătăliei de la Kursk, care se distinsese și în luptele pentru eliberara Kievului.
Câteva săptămâni mai târziu, luptătorii UPA au anihilat un batalion NKVD într-o luptă de lângă Rivne. În vara aceluiași an, partizanii ucrainieni și aproximativ 30.000 de soldați sovietici au fost implicați într-o luptă de proporții în Volînia. În ciuda pierderilor grele de ambele părți, UPA a continuat să păstreze controlul asupra unor regiuni întinse până târziu, în 1945.
Nikita Sergheevici Hrușciov a organizat primul atac de amploare împotriva UPA din vestul Ucrainei, în timpul căruia au fost implicate 20 de divizii NKVD, sprijinite de unități de artilerie și blindate.
Hrușciov a ordonat blocarea drumurilor de acces spre satele în care se presupunea că își găsiseră adăpost insurgenții și a mai hotărât incendierea unor păduri în care se ascundeau partizanii. Istoricii ucraineni au cercetat arhivele sovietice deschise recent.
Ei au descoperit că soldații NKVD îmbăcați precum partizanii UPA au atacat populația civilă pentru a demoraliza ucrainenii de rând și pentru a distruge sprijinul de care se bucurau insurgenții în satele ucrainene. Zonele în care activau UPA au fost pur și simplu depopulate.
Există estimări care afirmă că în jur de 500.000 de ucraineni au fost strămutați spre nord, între 1946 și 1949. Deși sovieticii nu au reușit să distrugă definitiv UPA, organizația ucraineană a fost obligată să-și împartă unitățile mari în grupuri mici de până la 100 de oameni.
Unii dintre luptători au fost demobilizați și au încercat să se reîntoarcă la casele lor.
Până în 1946, efectivele UPA se reduseseră la 5 – 10.000 de luptători, iar activitatea principală a UPA s-a transferat spre granița sovieto-poloneză. Aici, UPA au fost acuzați pentru uciderea generealului Karol Świerczewski.
În faza ultimă a luptei anticomuniste, UPA a primit ajutor din partea CIA și a spionajului britanic.
În perioada 1947-1948, rezistența UPA a fost înfrântă de sovietici, ceea ce a permis cooperativizarea agriculturii în toată Ucraina vestică.Raiduri sporadice ale partizanilor UPA au continuat până la mijlocul anilor 1950.
În martie 1950, conducătorul UPA, generalul Roman Șukevici, fost ucis într-o ambuscadă lângă Lviv.
Mitropolitul Olexii (Hromadsky) al Bisericii Ortodoxe Autonome Ucrainene și scritorul prosovietic Iaroslav Halan au fost uciși de insurgenții UPA.
În 1951, liderul operațiunilor sub acoperire ale CIA, Frank Wisner, a estimat că guerilele ucrainiene au eliminat cam 35.000 de milițieni și cadre ale partidului de la sfârșitul războiului.
Sursa:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Armata_Insurec%C8%9Bional%C4%83_Ucrainean%C4%83#Lupta_UPA_.C3.AEmpotriva_for.C8.9Belor_sovietice
Veterani UPA la defilare – Українська Повстанська Армія
Erou - Bandera
Pe 15 octombrie 1959, Stepan Bandera s-a prăbușit în timp ce mergea pe Kreittmayrstrasse din München și a murit la scurtă vreme după aceasta. Autopsia a stabilit drept cauză a morții otrăvirea cu un produs chimic pe bază de cianură . Trupul lui Stepan Bandera a fost îngropat pe 30 octombrie 1959 în cimitirul Waldfriedhof din München.
Pe 17 noiembrie 1961, procurorii germani au anunțat că un agent KGB, Bogdan Stașinski, l-a asasinat pe Bandera, în conformitate cu ordinele lui Nikita Sergheevici Hrușciov.
Pe 17 noiembrie 1961, procurorii germani au anunțat că un agent KGB, Bogdan Stașinski, l-a asasinat pe Bandera, în conformitate cu ordinele lui Nikita Sergheevici Hrușciov.
Stașinski a fost acuzat într-un proces care a început pe 8 octombrie 1962. Pe 19 octombrie, agentul KGB a fost condamnat la 8 ani de închisoare. Curtea Federală de Justiție a Germaniei a reconfirmat implicarea serviciilor secrete sovietice în asasinarea lui Bandera.
Monumente în memoria lui Stepan Bandera
Monument of Stepan Bandera in Staryi Uhryniv
Monument of Stepan Bandera in Lviv
Monument of Stepan Bandera in Ternopil
Monument of Stepan Bandera in Ivano-Frankivsk
Monument of Stepan Bandera in Kolomyia
Monument of Stepan Bandera in Kozivka
Monument of Stepan Bandera in Drohobych
Monument of Stepan Bandera in Dubliany
Monument of Stepan Bandera in Terebovlya
Monument of Stepan Bandera in Berezhany
Monument of Stepan Bandera in Boryslav
Monument of Stepan Bandera in Buchach
Monument of Stepan Bandera in Mykytyntsi
Monument of Stepan Bandera in Mostyska
Monument of Stepan Bandera in Sambir
Monument of Stepan Bandera in Staryi Sambir
Monument of Stepan Bandera in Stryi
Monument of Stepan Bandera in Truskavets
Monument of Stepan Bandera in Zalishchyky
Monument of Stepan Bandera in Chervonohrad
Monument of Stepan Bandera in Verbiv
Monument of Stepan Bandera in Horodenka
Monument of Stepan Bandera in Hrabivka
Monument of Stepan Bandera in Seredniy Bereziv
Monument of Stepan Bandera in Strusiv
Monument of Stepan Bandera in Lviv
Monument of Stepan Bandera in Ternopil
Monument of Stepan Bandera in Ivano-Frankivsk
Monument of Stepan Bandera in Kolomyia
Monument of Stepan Bandera in Kozivka
Monument of Stepan Bandera in Drohobych
Monument of Stepan Bandera in Dubliany
Monument of Stepan Bandera in Terebovlya
Monument of Stepan Bandera in Berezhany
Monument of Stepan Bandera in Boryslav
Monument of Stepan Bandera in Buchach
Monument of Stepan Bandera in Mykytyntsi
Monument of Stepan Bandera in Mostyska
Monument of Stepan Bandera in Sambir
Monument of Stepan Bandera in Staryi Sambir
Monument of Stepan Bandera in Stryi
Monument of Stepan Bandera in Truskavets
Monument of Stepan Bandera in Zalishchyky
Monument of Stepan Bandera in Chervonohrad
Monument of Stepan Bandera in Verbiv
Monument of Stepan Bandera in Horodenka
Monument of Stepan Bandera in Hrabivka
Monument of Stepan Bandera in Seredniy Bereziv
Monument of Stepan Bandera in Strusiv
Muzee care poarta denumirea Stepan Bandera
Museum of Stepan Bandera in Dubliany
Museum of Stepan Bandera in Volia-Zaderevatska
Museum of Stepan Bandera in Staryi Uhryniv
Museum of Stepan Bandera in Yahilnytsia
Museum of liberation struggle named after Stepan Bandera in London
Museum of Stepan Bandera in Stryi
Denumiri străzi cu numele Stepan Bandera
Stepan Bandera street in Lviv
Stepan Bandera street in Lutsk (former Suvorovska street)
Stepan Bandera street in Rivne (former Moskovska street)
Stepan Bandera street in Kolomyia
Stepan Bandera prospect in Ternopil
Stepan Bandera street in Ivano-Frankivsk
Stepan Bandera street in Chervonohrad
Stepan Bandera street in Berezhany (former Cherniakhovskoho street)
Stepan Bandera street in Drohobych (former Sliusarska street)
Stepan Bandera street in Stryi
Stepan Bandera street in Kalush
Stepan Bandera street in Kovel
Stepan Bandera street in Volodymyr-Volynskyi
Stepan Bandera street in Horodenka
Imediat după triumful Euromaidanului din februarie 2014 în mai multe orașe mari ale Ucrainei protestatarii au demontat statuile lui Lenin, au redenumit străzi și piețe, sunt dovada unui proces mult mai profund de desovietizare a Ucrainei, început în 1991 și conservat de forțe politice aflate până mai ieri la putere.
=======================================================
====================================================================
=======================================================
In România condusa de comuniști, mormintele legionarilor de la Casa Verde au fost profanate și corpurile lor aruncate cine știe în ce groapa secreta, împreună cu cel al lui Corneliu Codreanu și atâtor fruntași ai Mișcării Legionare.
Trist dar adevărat, noi românii am tăcut chitic atunci când statuile adevăraților noștri eroi au fost demolate, și când mormintele lor au fost profanate, iar numele lor au fost scoase din cărțile de istorie, pentru a face loc trădătorilor sã se auto-intituleze "eroi" ai neamului românesc.
Corneliu Zelea Codreanu, Horia Sima ori Ion Gavrila Ogoranu nu cred că au măcar o denumire de stradă.
Comuniștii români, reprezentanții ocupației sovietice, s-au legitimat prin naționalism, la fel și ofițerimea din Securitate și mica nomenklatură, ieșite din ceața lui decembrie 1989, au mizat pe manipularea naționalistă.