Amaradia: TISMANA de Radu Gyr

2 noiembrie 2017

TISMANA

Cine te-a 'nfrunzit cu pana,

alb trifoi de piatră vie?

Creşti pe zare: elegie,

nufăr de opal, Tismana.

Leaturi negre, mănăstire.

În arginturi, sub ştergare,

sfinţi albaştri ca o zare

au frunţi limpezi de potire.

Un zugrav de cer şi stele

- hoţ de flăcări şi ştiubee -

tâlhării din curcubee

aur tânăr şi văpsele.

Şi, cu mână diafană

şi lumini cutremurate,

chipul Maicii-Prea-Curate

l-a furat într'o icoană.

Subţiaţi pe zid, în strai cu

flori de fir şi de zăpadă,

scrişi frumos ca 'ntr'o baladă,

ctitori: Mircea, Radu, Vlaicu.

Pe veninuri şi vâlvoare

Sfântul Gheorghe scânteiază.

Sub Florii şi Bobotează

arde Vinerea-cea-Mare.

La vecernii'n seara lină,

trişti, cu umeri ca oglinda,

trec heruvii mirosind a

busuioc şi a lumină.

Fâlfâind, un serafim

dă de veste prin unghere

c'a venit la priveghere

umbra popii Nicodim...

Şi când freamătă şlodunii,

veacurile ies din gropniţi,

urcă, tainic, în clopotniţi

şi trag clopotele lunii.

Şi'n tăcerile Tismanii,

din morminte, din tăpşane,

cnejii vin şi plâng în strane

peste vinete cazanii...

* apărută în Universul Literar, 2 noiembrie 1940

Toate drepturile rezervate
Poezie preluată de pe Facebook - Fundaţia "Profesor George Manu"