Legenda – adevărat mit de întemeiere, imortalizat de altfel şi pe biserica înălțată de un străbunic al acestui boier progresist – începe cu episodul unei năvăliri turcești. Iată cum s-a petrecut ea în realitate:
Năpădiseră regiunea, satul, curtea. Omorâseră bărbații, nu cruțaseră nici copiii. Unul dintre ei se agățase de carâmbii cizmei unui turc şi-i ceruse să se miluiască de el.
Fusese aruncat într-o căruță şi dus cu puhoiul, de i se pierduse urma. De fapt, adoptat de un paşă, crescuse la Istanbul; nu doar frumos, dar şi cu conştiinţa apartenenţei sale; un om dintr-un sat învecinat, robit şi el de turci, avusese grijă să nu fie „turcit” copilul preacredinciosului şi creștinului său boier.
Paşă, când a vrut să cumpere căi de rasă din pusta maghiară, şi-a chemat fiul adopotiv – dar preferat, şi i-a dat o ceată de bazbuzuci, galbeni şi cele trebuincioase călătoriei.
Şi aşa s-a făcut că au dat turcii a doua oară în Crușeț.
Mama copilului dispărut a leșinat când a văzut curtea din nou învolburată de arme şi nu şi-a revenit decât după ce i s-au frecat tâmplele cu oţet de trandafiri.
De trezit a trezit-o de-a binelea vocea propriului fiu care, în straie de bei, îi glăsuia în cea mai pură limbă română, învățată cu țăranul rob de la Istanbul…
Şi astfel şi-a regăsit pe ai săi, şi-a întemeiat o familie şi a ridicat biserica, dacă nu mă înșel la Hurezani, pe zidul căreia sunt toți zugrăviți, care în straie turcești, care mai de pe la noi, cu aceeași cuvioșie în priviri şi presupunere față de soarta aleasă de Domnul.
Am citat-o aici pe nepoata lui Gheorghe Bălăcioiu, pentru a corija versiunea din fragmentul romanesc al mult prea mizantropului observator din afară al familiei, în care beiul se întoarce ticăloșit, săvârșind numai grozăvii şi necinstindu-şi până şi soră.
Ceea ce ar fi vexat cu siguranță întreg neamul Bălăcioiu, dacă varianta lovinesciană i-ar fi ajuns la cunoștință şi dacă n-ar fi înțeles că „nu se face literatură cu bunele sentimente”.
Pe biserica înălțată în Gorj de un străbunic al boierului progresist Gheorghe Bălăcioiu, străbunic al Monicăi, se găsește imortalizat întrutotul mitul de întemeiere de mai sus, toate detaliile fiind respectate şi recognoscibile şi azi.
Poveștile întemeietoare de mituri de familie se vor transfera în tezaur de frumusețe morală şi de românitate, pe care copilul Monica Lovinescu îl va prelua şi îl va duce mai departe.
Sursa: Jela Doina, Această dragoste care ne leagă – Reconstituirea unui asasinat, Editura Humanitas, București, 1998, p. 12.
Sursa foto:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Sfântul_Dumitru_din_Hurezani






