Evoluția istorică a unor sate din comuna Stejari, județul Gorj

 Emanoil Motorga

 Emanuela Motorga 

SATUL BALOŞANI 

Teritoriul acestui sat ocupă partea de sud a actualei comune Stejari, de o parte şi alta a pârâului Amărăzuia şi s-a format pe dealurile situate la răsărit: Părăsăşti şi Uliţa Viei . 

La distanţă de numai 1 km spre sud a existat o cârciumă în Piscul lui Vintilă la care aveau acces atât sătenii din Baloşani cât şi cei din Toiaga1. 

Numele satului vine de la strămoşul Balea, după cum reiese dintr-o acţiune de judecată din anul 1778, în timpul domnitorului Alecsandru Ipsilanti2 .

La începutul secolului al XVI-lea, făcea parte dintr-o bănie teritorială, ce administra satele şi celelalte aşezări omeneşti, din bazinul Amaradiei de mijloc apoi împreună cu alte sate (Socoteni, Mierea, Văluţa, Mieluşei, Ulmet şi Căpreni) a făcut parte din moşiile boierilor din neamul Socoteanu, ale căror proprietăţi se întindeau, în sus, pe lunca râului Amaradia până la matca pârâului Plopu. 

Însă boierii Socoteanu aveau moşii şi în alte zone din judeţul Dolj şi din judeţul Vâlcea, fiind în realitate feudalii teritoriilor amintite . La 1685, moşia Baloşani cuprindea terenuri situate pe toate malurile râului Amaradia şi pârâului Amărăzuia în Brăteşti, Gâgâi, Cornetu şi Scurtu (Aluniş) şi Baloşani3. 

Primele patru erau reunite în moşia Baloşanii de jos4. Modul cum s-a transmis dreptul de proprietate de-a lungul timpului îl vom detalia în paginile următoare. În prezent, hotarele satului Baloşani sunt următoarele . 

-La nord: satul Băceşti 

-La est: satul Slăvuţa, comuna Cruşeţu .

-La sud: satele Toiaga şi Ciorari , comuna Stoina. 

1 Informator Dumitra Ilie din satul Toiaga, comuna Stoina

2 Cronţ Gheorghe, Constantinescu Alexandru, Ancuţa Rădulescu, Teodora Tegăneanu, Acte judiciare din Ţara Românească (1775-1781) , Buc. 1978, Act 499, pag. 552

3 Preot Nicolae Popescu- Căpreni, Despre familia Episcopului Grigore Socoteanu, Rev. Mitropolia Olteniei, nr.1-2/ 1972, pag. 17 şi urm. 

4  Preot Nicolae Popescu- Căpreni, Chipul unui preot înaintaş în Căpreni, Rev. Mitropolia Olteniei nr.7-8/ 1974, Pag.660; Dinică Ciobotea, Aurelia Florescu, Rudele lui Eugeniu Carada, Rev. Magazin istoric, N.7(520)/ 2010, pag. 49-50 

 -La vest: satul Ciorari , comuna Stoina, apoi satele Brăteşti şi Aluniş (Scurtu), comuna Căpreni. La marginea de miazăzi în apropierea hotarului cu satul Ciorari se produce confluenţa râului Amaradia cu pârâul Amărăzuia. 

Lunca Amaradiei numită de localnici Lunca Mare este delimitată de zona deluroasă prin ,,Balta Mare”cunoscută şi sub numele de ,,Balta lui Păsărel” în amintirea celui care a făcut prima amenajare în scopul producţiei piscicole5. În secolul al XIX-lea, jumătatea de miazănoapte se numea ,,Balta lui Caragic”. 

Traseul bălţii reprezintă o veche albie a râului Amaradia, părăsită în veacuri de demult, după ce şi-a mutat vadul la apus. În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, reglementările impuse de Divanul ţării şi de Divanul Olteniei au determinat mutarea şi alinierea gospodăriilor la linia satului, croită la răsărit de pârâul Amărăzuia.

La apus de acesta, exista un grup de moşneni în Prigoria, delimitat de moşia boierească prin drumul de pe lângă curtea lui Gogelea Ilie. Altă zonă locuită, din vechime, a fost cea din actualul sat Aluniş (Scurtu) situat în apropierea bisericii din Artanu. 

La mică distanţă, lângă Balta Mare a existat, pe la 1685, bordeiul vistierului Statie Socoteanu.6

Mai târziu, sub coasta dealului, din Scurtu, a fost amenajată curtea boierilor Caragic, iar satul de acolo se numea Baloşanii de Jos. 

În urma reformei agrare, din timpul lui Al. I. Cuza (1864), actualul sat Baloşani s-a extins la apus de pârâul Amărăzuia formându-se ,,linia nouă” pe loturile primite la împroprietărire, până la punctul numit ,,La Poartă” ce a constituit noua delimitare dintre moşia boierească şi săteni. 

Numele satului Baloşani a fost înscris, prima dată, într-un hrisov ce întărea lui Stanislav la 1562, 22 mai, stăpânirea asupra moşiei Grădiştea. Unul din martori a fost Stanciul din Baloşani7. 

1583 este anul când a fost emis un document cuprinzător prin care Mihnea al II-lea Vodă întăreşte lui Dan mai multe cumpărături în Baloşani, între care şi partea lui Băcilă, plătită de Dan lui ,,banul Oprea”8 . 

1594, 23 iunie. Badea logofătul şi soţia sa, Stanca vând partea lor de moşie din Bucşani lui Andrei, mare logofăt. Printre martori a fost din Baloşani, Dragomir logofăt9. 

1613, ianuarie, după august 5. Radu Mihnea Vodă întăreşte lui Malcoci– slugerul şi fiilor săi nişte moşii în Baloşani în schimbul unor terenuri de la 

5 Numele său real era Slăvuţeanu Ion. Apelativul de ,,Păsărel” l-au avut şi alţi cetăţeni: Popescu Consantin, Munteanu Ion (al Bălaşei).

6 Preot Nicolae Popescu-Căpreni, Op..cit. 

7 DRH, vol 5

 8 DRH, vol 5

9 C.S. Nicolaescu-Plopșor: Poruncă domneasca privitoare la satul Baloșani, Dolj. Revista „Arhivele Olteniei”, 1926, pag 122-123 DRH, vol. 5, Act. 244 

Cruşeţu, preluate de la cumnata sa, Maria. A cumpărat şi ţigani de la Degoban şi de la Voder ban10. 

1613, lipseşte luna, ziua 2. Se întăresc iarăşi terenurile lui Malcoci, schimbate cu cumnata sa, Maria, cât şi cumpărarea ţiganilor de la Vodă ban11. 

Fără dată. Din examinarea tabelului cronologic al domnitorilor am ajuns la concluzia că acest act a fost eliberat înainte de 8 septembrie 1611. Porunca lui Radu Vodă (Radu Şerban sau Radu al II-lea) prin care întăreşte lui Roman ot Scradî, ginerele lui Dan să stăpânească cumpărăturile lui Dan, câte sunt trecute în cartea lui Mihnea al II-lea12. 

1639, 9 mai. Grigore, mitropolitul, dă carte de blestem jupânesei Marina a lui Malcoci împotriva lui Dumitraşco feciorul Gheocăi. Această carte menţionează pe Dima ca fiu al lui Malcoci.Dima a mai fost înscris în acea perioadă şi în alte documente privind satele Căpreni şi Cruşeţu13. 

1648, 21 februarie. Matei Basarab vodă întăreşte lui Cârstian sin Dumitru din Stoiceani ca să ţină ocinile lui ,,Dan banul ot Baloşani şi ale jupânesei Marina pentru că a vândut jupâneasa Marina nişte ţigani lui Dumitru logofătul din Stoiceani în zilele Mihnei voievod. S-a adeverit în faţa domnitorului că acei ţigani erau ai sfintei mânăstiri Tismana14. 

Actul continuă cu hotărârea lui Matei Basarab: ,,deci i-am dat la svânta mănăstire”. Din conţinutul ultimelor cinci documente prezentate mai sus am aflat că în 1583 Dan a plătit către banul Oprea partea lui Băcilă. Din actul respectiv nu reiese că Dan avea vreo funcţie sau dregătorie. 

După moartea lui Dan, proprităţile sale au fost acordate ginerului său Roman ot Scradî, probabl ca moştenire a soţiei sale, fiică a lui Dan. Presupunem că în periada 1611-1648 a murit şi acel Roman ot Scradî, iar terenurile să fi rămas de izbelişte, fără stăpân legal. 

Deci, Cârstian sin Dimitru din Stoiceani s-a considerat îndreptăţit să solicite acele terenuri deoarece Dumitru, tatăl său, fusese înşelat când cumpărase ţiganii mânăstirii Tismana de la jupâneasa Marina. Stoiceani nu mai apare ca sat în zonele locuite din văile Amaradiei.

Însă înainte de anul 1583 Dan ot Baloşani cumpărase de la Stoican o ,,casă şi siliştea toată de prin împrejurul casei”. Actul mai precizează că Stoican însuşi de bună voie a lui şi „făr de nici o altă silă înaintea domniei mele” de au dat această casă cu tot şezutul ei. 

Opinia noastră este că Stoican făcea parte dintr-o ceată provenită de la un moş comun, neamul respectiv numindu-se Stoiceani (Stoicani), integrat 

10 C. S. Nicolăescu-Plopşor, Trei porunci domneşti privitoare la satul Băloşani, Dolj, Rev. Arhivele Olteniei, 1926, pag.233; Ion Soare, Documente slavo-române păstrate în arhivele Olteniei , Ed. Scrisul românesc, Craiova, 2005, pag. 226 

11 Catalog documente, B.Ţara Românească, Vol II , Act 563, pag. 286 

12 C. S. Nicolăescu-Plopşor, op. cit. 

13 Catalog de documente B.Ţara Românească, vol. IV, Act 735 

14 C.S. Nicolaescu-Plopşor, op. cit.

mai târziu satului Baloşani. Din actul din 21 februarie 1648 reiese că Dan căpătase după anul 1583 rangul de ,,Ban”. 

Probabil că el preluase dregătoria de la Oprea banul, de la care cumpărase terenurile lui Băcilă. Revenind la actele de la 1613, aflăm că Malcoci, slugerul, a cumpărat nişte ţigani de la nepoţii lui Dego ban. 

Cum aceştia reprezintă a treia generaţie, deducem că acel Degoban a avut dregătoria de ,,Ban” înaintea lui Oprea banul. Din acte mai reiese că a existat şi Voder ban (Vodă ban). 1582-1583.

Este consemnată existenţa lui Oprea banul în scaunul Craiovei evaluat de unii cercetători ca ajutor sau locţiitor al Marelui Ban15. 

1624, 7 aprilie. Alexandru Vodă, coconul, hotărăşte ca Ştefan logofăt şi Radul să fie volnici să-şi ia ţiganii care le revin împărţelii făcute cu nepoţii lui Voder banul, cu Dona şi Mihai.16 

1627, martie. Alexandru Vodă întăreşte lui Danciul logofăt din Pârâieni multe cumpărături de moşii şi ţigani. Pentru ocina de la Spineni a fost martor şi Calotici banul din Căpreni17.

Înscrierea atâtor deţinători ai dregătoriei de ,,Ban” pe parcursul a trei generaţii, depăşind un secol, indică existenţa în bazinul Amaradiei de mijloc a unei bănii teritoriale similară cu băniile de judeţ, subordonată Marii Bănii de la Craiova. 

Dregătoriile de ,,Ban” pentru cei cinci boieri din actele sus menţionate au fost confirmate de patru domnitori şi divanurile lor din care făcea parte şi marele Ban al Olteniei. Actele au fost semnate de către divaniţi şi domnitori şi s-au aplicat sigiliile domneşti. 

Perioada respectivă era la câteva decenii după cea în care Bănia Olteniei fusese condusă de boierii Craioveşti, iar banii de la Craiova încă aveau rol de frunte în divanul ţării . 

Admitem ipoteza că limita de nord a băniei teritoriale să fi fost aceeaşi cu a moşiilor boierilor din neamul Socoteanu (P. Plopu ). Limita sudică este mai greu de evaluat. Bănuim că până la Craiova să fi existat altă bănie, asemănătoare. 

Primele apariţii documentare ale boierilor din neamul Socoteanu le întâlnim în mai multe zapise de la începutul sec. al XVII-lea când Dona ot Săcuteni apare ca martor în acte ce privesc satele Căpreni, Brăneşti, Pârâieni ş.a. In două acte succesive, emise pentru satul Brăneşti la 27 Mai 1635 şi 22 iulie acelaşi an este nominalizat ,,Dona, vătaful din Socoteni”18.

Mai multe date le avem din a doua parte a secolului despre Socoteanu Statie, căsătorit cu Preda, fiica lui Matei Golescu. Era cumnat cu Radu Golescu. A fost cămăraş la1674, 2 iunie-1676,1 septembrie, Mare paharnic 1682, 10 ianuarie- 6 decembrie, Mare vistier 1683,9 ianuarie.-1685, 9 mai. 

15 I.C.Filitti, Banatul olteniei şi Craioveştii. Rev.Arhivele Olteniei,1932. nr.63-64 

16 DIR 1621-1625, Act 403, pag.392

17 DRH, vol.XXI, Act 195, pag.344 

18 Catalog de documente. B. Ţara Românească, Act 532 şi Act 552, pag.259 

A avut o fiică. Maria, căsătorită cu spătarul Toma Cantacuzino, de către Constantin Brâncoveanu, dar a murit tânără, fără copii19. Statie vistierul a mai avut şi un fiu nelegitim care l-a moştenit, Gheorghiţă. Din timpul stăpânirii austriece a Olteniei (1718-1739) avem o serie de surse de informare. 

Primele informaţii din perioada amintită se obţin din Conscripţia ordonată de generalul Damian Virmond la 1722 care a înscris satul Baloşani cu 27 familii ,,occupato da Iorghizza Socotanu”20. Acesta, la 27 februarie 1718, a fost numit magistrat civil, în mod provizoriu în judeţul Jiul de sus. Boierii Socoteni au fost încadraţi, de către administraţia austriacă, în cele 24 familii, din clasa a I-a21. 

Altă dată s-a scris: ,,Giorgitza Socoteanul fu commissario, della Provincia”. Iorghizza (Gheorghiţă) Socotanul a avut 6 copii22: Radu, Stanca, Matei, Statie (Constantin), Dumitru, Atanasie La bătrâneţe, după ce şi-a rostuit toţi copiii, Gheorghiţă s-a călugărit sub numele de Ştefan ieromonahul, iar soţia sa sub numele de Elisafa monahia . 

Fiul lor, Radu, a intrat devreme în serviciul statului, era ispravnic al plăşii din Craiova la 10 septembrie 1727. 

1734, 15 septembrie - Radu devine vornic în judeţul Romanaţi. 1739. S-a retras administraţia austriacă. Vornicul Radu Socoteanu de la Romanaţi s-a refugiat în Transilvania.

După o jumătate de an, a revenit în ţară şi s-a stabilit la Râmnicul Vâlcea, unde a fost numit logofăt de vistierie, sub numele de Râmniceanu . Apropierea şi împrietenirea sa cu episcopul Kliment l-a determinat să intre în monahism sub numele de Grigore, şi a ajuns mai târziu, între 1748-1764, episcop al Râmnicului23. 1750, 30 iulie. 

S-a făcut hotărnicia moşiei Baloşani, solicitată de către Radu Socoteanu. Revenim la anul 1722 şi constatăm că harta austriacă a lui Schwantz are înscris numele de Hamerazoia24 . 

În listele cu satele, anexate hărţii, apar la judeţul Dolj, Bălăşani, iar la judeţul Gorj-Hamerazoia. Este evident faptul că autorii acelei hărţi au săvârşit o 

19 Nicolae Stoicescu, Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi Moldova, sec. XIV-XVII Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1971, pag 242. 

20 Conscripţia ordonată de generalul Damian Virmond, comunicată prin scrisoare lui Nicolae D, Porta la 28 mai 1728, de către Koch, ce făcea parte din comisia de schimbare a administraţiei Olteniei; publicată de C. Giurăscu, în Material pentru istoria Olteniei supt austriaci, Bucureşti, 1946, pag. 112

21 C.Giurăscu Op.cit., Vol. I, pag. 486 22 Preot Nicolae Popescu-Căpreni, Op. Cit. 23 Idem 24 Ioan C. Băcilă, Oltenia sub austriaci. Un document cartografic, Rev. Arhivele Olteniei, nr. 12,

13/1924, pag.111, pag 233. 

eroare înscriind ca nume al satului apa curgătoare pe care era amplasat25, adică Amărăzuia. 

1778, 26 februarie. Ion şi Şerban cu cetaşii lor din Băloşani se judecă cu Nicola, Dumitraşcu şi Ion cu cetaşii lor pentru o parte din moşia rămasă de la strămoşul lor Balea. 

Domnitorului Alecsandru Ioan Ipsilant i s-au prezentat mai multe hotărnicii vechi fiind luată în seamă cea făcută de răposatul Radu Socoteanu cu 28 ani înainte. 

Terenurile lor se întindeau din Toiaga la ,,Hămărăzue” şi continuau cu ,,hotarul dă peste Hămărada”26. 1779, 6 mai. S-a efectuat hotărnicia moşiei Baloşani de către Barbu Otetelişanu biv vel clucer şi Barbu Zătreanu biv vel pitar27. 

1790. S-a întocmit harta lui Specht28, în care este scris: Balluschany. Despre familia boierilor Socoteanu s-a scris mai târziu: ,,Familie oltenească de origine foarte veche şi care a avut stăpâniri în judeţul Gorj. 

În secolul trecut (sec. al XVIII-lea, n.n), s-a înrudit cu Grecenii, prin fiica slugeruui Ştefan Greceanu, jupâneasa Stanca Socoteanca (foae de zestre 1784). 

Căminarul Constantin Socoteanu era la anul 1808 ispravnic de sud Gorj29 . In urma trecerii la monahism a lui Gheorghiţă Socoteanu şi a fiului său Radu, moşiile deţinute de ei au revenit urmaşilor lor, astfel: - Matei Socoteanu a primit 1/4 din moşia Baloşani şi Socotenii. - Vistierul Statie Socotenu a devenit stăpânul moşiei Căpreni şi a 3/4 din Baloşani. - Ceilalţi au primit alte moşii din judeţele Dolj şi Vâlcea. 

Statie Socoteanu a avut la rândul său 2 fii; - Vistiernic Ioniţă (Niţă) Gănescu care a preluat Căprenii. - Medelnicerul Gheorghe Socoteanu care a preluat Baloşanii30. 

În timpul domniilor fanariote s-a poruncit la 4 sept 1797, 24 iulie 1798 şi în 1803 prin ,,Hrisovul monastirei de la ostrovul Patmo”: să se strângă dări de la cei care plătesc ,,vinăriciul câte doui bani pe vadră şi parpărul după obicei” din sate ca: Ciorari, Baloşani, Ulmetul, Slăvuţa, Văluţa, ş.a. din plasa Hămăradei31. 

1808, 15 noiembrie. Hotărnicia celor două moşii de la Brăteşti şi Prigoria, deţinute de cei din neamul Puiu, a fost executată de către Crăsnaru biv vel sluger, aşa cum reiese din procesul desfăşurat la Curtea de Apel Craiova, în 1904, între Ana Zavarof şi moşnenii Pueşti reprezentaţi de Dabu Niţu Puiu şi Barbu G. Puiu32. 

25 Vezi harta administraței austriece (Schwantz) 26 Cronţ Gheorghe şi colab, Op.Cit. 27 ASF Dolj, Colecţia de documente, Pachet XLVIII. 28 Harta pentru satele din zona noastră a fost publicată de M. Arcuş, în lucrarea Sate de moşneni la izvoarele pârăului Plosca , coperta I.şi pag. 35 29 Octav-George Lecca, Familii boereşti române București, 1899, pag. 524 30 Preot Nicolae Popescu-Căpreni Op.cit. 31 V. A. Urechia, Istoria Românilor ,1894, Vol. VII pag.327, pag.450, Vol. VIII, pag.415 

32 ASF Dolj, Fond Curtea de Apel Craiova, Secţia a I-a, nr.1189/15.04. 1904 

 A trecut vremea şi fiica medelnicerului Gheorghe Socoteanu, Bălaşa, s-a căsătorit cu Pascal Karagic şi au primit ca dotă moşia Bălăşanii de jos ( Scurtu, Gâgâi şi Cornetu) Pentru înzestrarea altei fiice, Zinca, a mai cumpărat de la moşneni funii alăturate de moşie care a constituit dota acesteia la căsătoria cu Lambru Velara. 

Soţii Velara au avut ca urmaşe 2 fiice. - Alecsandrina ( Lucsiţa), căsătorită cu Zavarov Vasile, colonel. - Zinca, zisă Zoe, căsătorită la 28 noiembrie 1828 cu Ioan (Ioniţă) Caragic. Ioniţă Caragic, care la 1857 era alegător în divanul ad-hoc, a decedat la 3 ianuarie 1868, după ce rămăsese văduv şi fără urmaşi. 

A lăsat prin testament ca moştenitor pe Dumitru Măinescu, nepot din partea soţiei, care să stăpânească părţi de moşie din Baloşanii de sus şi Baloşanii de jos33. 

1828. Catagrafia judeţului Dolj reliefează mai multe aspecte din satele existente în perioada aceea, iar pentru Baloşani găsim: pe moşie megieşească – 13 birnici; - pe moşia pitarului Lambru zet armaşu Zătreanu – 41 birnici; alte orânduieli: 23 familii. Total: 77 familii34. 

1831. Catagrafia din acel an menţionează ca proprietar pe Ioniţă Caragică sin polcovnicul Pascali. 

Erau 101 familii şi 15 feciori de muncă35.

1835. Harta rusă a înregistrat 78 gospodării, datele fiind apropriate de cele din 1828 şi se referă doar la actualul sat Baloşani36. 

1837. Moşia Baloşani aparţinea lui Ioniţă Caragic şi o parte era megieşească37. 1840. Zinca Caragic, pităreasă în Craiova, nemulţumită de hotărârea Divanului Craiovei din 11 noiembrie 1840, cere a se judeca la Înaltul Divan cu protopopul C-tin Căpreanu pentru 80 stânjeni din moşia Baloşani. 

La citaţiile în Divan jeluitoarea arată că ,,s-a lăsat de pretenţii38” şi cere să se închidă ,,della”. Deci ea a renunţat la proces. Ea locuia în Craiova întruna din clădirile şi prăvăliile ce le deţinea împreună cu soţul său, Ioaniţă Caragic..

33 Nicolae Popescu-Căpreni Op. cit. 

34 Paul-Emanoil Barbu, Vladimir Osiac, Catagrafia judeţului Dolj, din anul 1828, Ed. Universitaria Craiova, 2009, pag 320 

35 Ion Donat, Ion Pătroiu, Dinică Ciobotea, Catagrafia obştească a Ţării Româneşti din 1831, Ed. Helios, Craiova, 2000, pag. 52

36 C. C. Giurăscu: Principatele române la începutul secolului XIX , Ed, Ştiinţifică, Bucureşti 1957, pag. 232 

37 T. G. Bulat, Diviziunea proprietăţii rurale în Oltenia la 1837, Rev. Arhivele Olteniei, 1925, Pag. 105-108

38 Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Înaltul Divan 1831-1847, Inventar arhivistic, Buc ureşti, 1988, Act 883, pag 447 

1841. Au început cursurile şcolii Baloşani39. 

1848. Proprietari erau Ioniţă Caragic şi moşnenii. Erau 60 familii de moşneni şi 46 de clăcaşi particulari. Cifrele înscrise, fiind mai mari, relevă faptul că datele se referă la amândouă moşiile Baloşani40. 

1855. Erau 37 moşneni, din care 36 birnici şi un patentar41. 

1864. În satele Căpreni şi Baloşani au fost împroprietăriţi 100 clăcăşi din moşiile lui Ion Socoteanu şi Maria Gheorghevici42. Tabelul acestora îl redăm în alt capitol. 

Anterior, moşia Baloşanii de sus devenise proprietatea lui Mihai Zavarov (Zavarof), care în 1878 a avut un proces cu Firu Gheorghe Puiu, pentru săparea unui drum şi mutarea hotarului. Prin sentinţa din 17 aprilie 1879, Firu Puiu a fost achitat43.

Bătrânii satului povesteau că certurile și procesele dintre moșier și Firu Puiu au continuat. Într-o vară, la treierat cearta s-a întețit, iar Firu Puiu l-a înjunghiat pe moșier. 

Cei de pe arie l-au urcat în trăsură, pentru a fi transportat la doctori, la Craiova, însă nu a mai ajuns acolo deoarece a decedat pe drum44. 

1883. Sătenii din Baloşani, Scurtu şi Brăteşti au solicitat înfiinţarea unei comune separate. Ei au încercat refacerea pe cale administrativă a vechii moşii Baloşani45. 

1894, în raportul tehnic(de hotărnicie) ce a stat la baza Sentinţei civile n.466, din 7 noiembrie 1894, s-a scris: ,,Moşia din Baloşani a fost averea decedatei Lucreţia Gigârtu, născută Vilara, care s-a împărţit între copii săi, anume: Mihail Zavaroff, cu dreptul de două din cinci părţi, iar trei părţi le-au moştenit d-na colonel Petre Gigârtu, d-na Elena Floru şi d-na Maria Angelescu, născută Gigârtu. 

Decedatul Mihai Zavaroff a cumpărat apoi părţile d-lui colonel Petre Gigârtu şi a d-nei Maria Angelescu şi a devenit proprietarul a patru din cinci părţi, fiind a cincea parte a d-nei Elena Floru. 

A mai cumpărat decedatul Mihai Zavaroff de la moşneni cu două acte din 1880 opt pogoane de pământ”. Din însumarea tuturor trupurilor, rezultă că moşia avea atunci suprafaţa de 1593 pogoane46. 

39 Dan Neguleasa: Învăţământul public gorjean la început de drum 1831-1848, Catalog de documente, Ed. Măiastra, Tg.Jiu, 2009, Act 298, pag. 76. 

40 Paul Barbu, Un izvor statistic din anul 1848, referitor la judeţul Dolj, Rev. Arhivele Olteniei, Serie nouă, nr. 11/1996, pag. 85-105. 

41 Dinică Ciobotea, Vasile Marinoiu, Catagrafia tuturor moşnenilor din Ţara Românească la 1855, jud. Dolj, Rev. Litua, nr.5/ 1982, pag. 77 şi urm. 

42 Arhivele Centrale ale Statului, Bucureşti, Fond Reforma agrară, Dosar 625, pag. 564 şi urm.

43 ASF Dolj, Fond Tribunalul Dolj, Secţia a I-a, Dosar 31/1879 

44 Informator Dincă Constantin, Baloşani 

45 Din tezaurul arhivistic craiovean, Prefectura jud. Dolj, Serv. Administrativ (1879-1888), nr.1372-1373 din 1883, pag. 277 

46 Sentinţa civilă 466/1894 a Tribunalului Dolj 

1898. MARELE DICŢIONAR GEOGRAFIC AL ROMÂNIEI47 a înregistrat satul Baloșani cu o populație de 204 suflete, 104 bărbați și 100 femei. 1898. Redeschiderea cursurilor la Școala primară. 1899.

În satul Baloșani mai erau 9 trupuri de moşie48: 

1. Pârâul lat..............71 hectare 

2. Bujoreni…............23 hectare

3. Buşuleşti…...........6 hectare 

4. Brezăiţa…............13 hectare

5. Brezaia.................100 hectare

6. Boşoteanu.............13 hectare 

7. Romanu ...............7 hectare 

8. Scoarţa..................16 hectare 

9. Prigoria.................47 hectare

Total.........................296 hectare 

Aceste trupuri de moşie ocupau cea mai mare parte a actualului sat Baloşani, iar cele din Lunca Mare, Mohile, Crivina lungă şi Brăteşti rămăseseră în administrarea moştenitorilor lui Mihai Zavaroff. 1906. Ana Zavaroff stăpânea 600 Ha, iar Nae Bujoreanu 400 ha49. 

1910. Monografia SĂNĂTATEA ÎN DOLJ editată de doctorul Charles Laugier la capitolul ,,Igiena comunei Căpreni” a scris: ,,Curţile, mai toate împrejmuite cu stobori sau ulucă lucrată de oameni din trunchiuri de fag sau plută se ţin relativ curate. 

Vara se mătură mai des şi gunoiul se scoate la câmp. Curăţenia locuinţelor lasă de dorit. Văruirea se face rar, măturatul foarte rar”. Precizează că la recensământul din 1904 erau în Baloşani 347 bărbaţi şi 353 femei. Biserica „Cuvioasa Paraschiva„ construită din bârne la 1896”50 . 

De fapt, lucrările s-au desfăşurat între 1892-1897. Atât Marele Dicţionar Geografic cât şi Dr. Charles Laugier menționează existența unei cârciumi. 

După decesul lui Mihai Zavaroff treburile moșiei le-a preluat soția sa, Ana. Ulterior, aceasta a arendat moșia la 3 arendași evrei: Avram, David şi Haim.  

În acele timpuri, terenurile din Lunca Mare erau ocupate de 

47 George Ioan Lahovari, Marele dicţionar geografic al României, Ed. Socec, Bucureşti,1899

48 Dinică Ciobotea, Proprietatea moşnenească din judeţul Dolj, Rev. Arhivele Olteniei, Serie nouă, 1994, nr.9, pag. 83 şi urm. 

49 Anuarul agriculturii pe anul 1906, cuprinzând cele 5 judeţe din regiune: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Romanaţi, Vâlcea, Ed. Camera de comerţ şi industrie. Circumscripţiunea I Craiova, Tipografiile unite, Craiova, 1906 

50 Dr. Charles Laugier, Sănătatea în Dolj, Monografie sanitară, 1910, pag. 241

arbori de zăvoi răzleţi, împânziţi de mărăcinişuri. Cei trei arendaşi au desfundat pământul şi după aceea au cultivat cereale. Totodată au mărit şi curtea boierească de la Brăteşti .

Prin anul 1902, cei trei au predat moșia altui arendaș, Gheorghe (Ghiţă) Sotir, numit de săteni ,,Sotilă”.

Acesta a trecut la exploatarea nemiloasă a pământului şi a țăranilor, iar cu veniturile obținute cumpăra de la vechii proprietari alte şi alte trupuri de moşie51. 1907. Ţăranii s-au răsculat şi au dat foc curţii boiereşti de la Brăteşti. A ars casa lui Zavaroff şi bucătăria. 

Dincolo de pârâul Amărăzuia, pe linia de răsărit, lângă poteca bisericii, era curtea boierului Nae Bujoreanu (Cioară moartă) care avea și prăvălie. Și acestea au fost mistuite de foc în primăvara aceea52 Se cunoaște că autoritățile de atunci au trecut la represalii.

Au fost împuşcaţi trei participanţi: Matei Dinu (Lăpăduş) de 38 ani, Ion Borleanu de 52 ani şi Petre Tismăneanu de 38 ani. Cei trei au fost împuşcaţi în spatele casei Pleşa, sub coasta de apus a satului Brăteşti, în data de 20 martie 190753 . 

Alţii au fugit şi au scăpat cu viaţă, printre care a fost şi Barbu Şorega54. Toţi autorii care au tipărit lucrări despre evenimentele de atunci le-au prezentat ca fiind petrecute la Căpreni, fără a detalia că la răscoală cei mai revoltaţi au fost ţăranii din Baloşani, iar cei împuşcaţi erau numai din satul nostru. 

Cei prinşi în Căpreni în perioada următoare au fost duşi la plasa de la Mierea Birnicii, apoi aduşi înapoi spre a fi executaţi. Între timp s-au oprit execuţiile şi astfel au scăpat cu viaţă. 

În anii următori, Ana Zavaroff a continuat vânzarea altor părţi din moşie către locuitorii din satele vecine, cât şi arendaşului Gheorghe Sotir, care a cumpărat ultimele trupuri după anul 1921. 

La reforma agrară, de la Ana Zavaroff au fost luate 50 de hectare şi împărţite la sătenii din Grânolea - 7 Ha, Brăteşti - 13 Ha şi Baloşani - 30 Ha55. 

După război, a trecut şi Sotir la vânzarea unor terenuri. Astfel, pădurea din Frăţila a tăiat-o la ras, a vândut lemnele, după care a vândut sătenilor loturi mai mici pe care rămăseseră doar buturugi şi cioate. 1926, 1 ianuarie, a fost înfiinţată comuna Baloşani, aşa cum 

51 Informator Dincă Constantin, Baloşani 

52 Informator Bărbuţ Ionică, Baloşani 53 Răscoalele ţărăneşti din 1907 în Oltenia 54 Informator Pălcău Ilie, Baloşani 

55 ASF-Dolj, Fond Pretura Melineşti, Dosar 6/1926. f. 26 

reiese din Decizia N. 8468 din 31 decembrie 192556. 

1930. Comuna Baloşani a fost desfiinţată, iar satul a fost integrat, împreună cu celelalte din comunele Căpreni, Stoina şi Slăvuţa în uriaşa comună Mierea Birnicii57. 

Mai târziu s-a revenit la vechile comune. Satul Baloşani a rămas în componenţa comunei Căpreni şi a judeţului Dolj, până în 1950, când au fost desfiinţate judeţele. 

După 1952, împreună cu comuna Căpreni, a fost arondat raionului Amaradia, regiunea Oltenia. 

După moartea lui Gh. Sotir, moștenitorii săi au trecut la vânzarea tuturor terenurilor, către locuitorii satelor din jur, îndeosebi între anii 1936-1940. 

În anul 1939 s-a încheiat acțiunea de partaj între urmașii săi58. 

1956. În baza H.C.M. 36 /1956 s-a desprins iar de la vechea comună şi s-a constituit comuna Baloşani din raionul Amaradia, care a preluat de la comuna Slăvuţa satele Toiaga şi Ulmet59 . 

Colectivizarea agriculturii s-a produs în acest sat după multe samavolnicii asupra sătenilor, în anul 1962, fiind printre ultimele sate în care s-au impus liniile directoare ale P.M.R., copiate după cele din U.R.S.S. Sătenii noştri deveniseră stăpâni de pământ relativ recent (1936-1940) în urma cumpărăturilor de la moştenitorii lui Sotir şi de aceea le-a fost foarte greu să se despartă de proprietăţile dobândite cu atâta trudă. 1962. 

A fost constituită Gospodăria agricolă colectivă ,,Înfrăţirea”- Baloşani . 1968. Reforma administrativă a ţării a determinat desfiinţarea comunei Baloşani, iar satul a fost inclus în noua comună Stejari.

În primăvara anului 1969, a încetat să mai existe C.A.P. „Înfrăţirea„. Patrimoniul său s-a împărţit între C.A.P. din comuna Stoina, care a preluat satele Toiaga şi Ulmet şi C.A.P. ,,Unirea” din Stejari.

La împărţirea terenurilor, nu s-a mai ţinut seama de hotarele istorice dintre sate, încât actualul hotar cu comuna Stoina are un traseu sinuos pe terenurile de luncă şi de deal, ce făceau parte din vechiul trup de moşie Scoarţa, cât şi pe vâlceaua Larga. 

56 ASF-Dolj, Fond Prefectura Dolj, Serv. Ad-tiv Dosar 37/1925. f.40 

57 Monitorul Oficial al judeţului Doljiu din 1 februarie 1930 

58 Date scrise de colonelul Sotir, pe multe acte de vânzare a pământului

59 ASF- Gorj, Fond comuna Baloşani, Dosar 2/1956, f:123-125

 SATUL BĂCEŞTI 

Satul Băcești s-a format pe vâlcelele situate la răsărit de Pârâul Amărăzuia, pe versanții cu expoziție sudică din Purcaru, Ludu și Băroaia.

La nord de hududoiul ce colectează apele din Valea Popii a existat în vechime un alt sat BORCESTI, despre care amintește actul emis de Alexandru Vodă la 5 ianuarie 1572, prin care confirmă lui Drăgoiu și fiilor săi jumătate din moșia lui Chivăran60. 

28 februarie 1607. Radu Vodă întăreşte lui Stanciu stăpânire peste mai multe cumpărături Huhurezi, la Urseşi, la Băceşti şi la Borceşti, partea socrului său, Otea, a 5-a parte61. 

1 februarie 1610. Radu Serban Vodă întărește lui Stana și fraților săi stăpânire de moșie în Deşi. 

Între martori sunt şi Oprea şi Stanciul din Băceşti62. 

1623-1627. Alexandru Vodă întăreşte lui Cioca din Hurezani mai multe moşii şi cumpărături printre martori fiind din Băceşti Pătru şi Vladu63. 

1722. Conscripţia ordonată de generalul Virmond menţionează satul Băceşti cu 32 familii. 

În acelaşi an, harta austriacă a lui Schwantz are înscris satul Bucseşti64. 1727. În plasa ispravnicului Mihai Săulescu, satul Băceşti este înscris ca moşie megieşească, având 3 familii cu moşie şi 19 familii fără moşie65. 

1778. Memoriile generalului rus de origine germană von Bauer menţionează Batzechte sat cu o biserică, vii şi pădure66. Pe harta austriacă a lui Specht este scris Băcesty67. 

Generalul von Bauer a înscris separat Bortzescti, adică vechiul Borceşti, ca moşioară (terroir). 

Domnitorii fanarioţi au impus proprietarilor de vii care plăteau vechea dare a vinăriciului să achite în plus ,,doui bani pe vadră şi 

60 DRH; Vol. 7, pag 100, Act 77; Alexandru Ştefulescu: Documente slavo-române relative la Gorj (1406-1665), Tipografia N.D. Miloșescu, Târgu-Jiu, 1908, pag. 189 

61DIR Vol, 7, pag 248, Act 233; Alexandru Stefulescu, op. cit., pag 189 

62 Alexandru Stefulescu, op. cit., pag 318

63 Document din arhiva familiei prof. Mihăilescu Nicolae 

64 I.C. Bacilă: op. cit. 

65 Dinică Ciobotea, Judeţul Gorj într-un izvor statistic din 1727,în Rev. Arhivele Olteniei, Serie nouă nr.6/1989, pag. 128 şi următoarele. 

66 Const. I.Karadja, Oltenia după memoriile generalului Bauer (1778), Rev. Arhivele Olteniei, 1924, nr.15, pag. 410 şi următoarele.

67 Marin Arcuş, Sate de moşneni la izvoarele pârâului Plosca, Ed. Centrului de Creaţie Gorj, Târgu-Jiu, 1997. 

părpărul”. La 9 mai 1793 şi la 30 iulie 1798, banii trebuiau să ajungă la biserica Vlach Saraiu din Ţarigrad, iar la 11 mai 1795 şi 10 martie 1814 la spitalul şi şcoala de la Terapia68.

Locuitorii din vechiul Borceşti mergeau la biserica din Schitu situată în apropiere, peste pisc. Sfinţirea bisericii de zid cu hramul Sf. Paraschiva, la 1866, a grăbit unificarea cu satul Băceşti. 

Donaţia făcută noii biserici de Preda Diaconu Buşe, cuprinzând cureaua de pământ dintre Dealul Văratic la răsărit şi hotarul cu Căprenii la apus a determinat locuitorii din zonă să schimbe treptat numele din Borceşti în Valea Popii. 

La sfârşitul sec. al XIX-lea încă se mai scria de hotarul Borceşti69. Vâlcelele afluente Pârâului Amărăzuia situate în aval: Băroaia, Ludu şi Purcaru au constituit perimetrul în care s-a format vechiul sat Băceşti, având o mare deschidere a hotarelor, fiind vecin la răsărit cu satul Zăicoiu despărţite de Pârâul Leu, iar la apus cu Căprenii pe culmea Dealului Voivozii. 

Aşezarea umană din Purcaru se continua spre răsărit peste şaua dealului Seci cu gospodării situate în vâlceaua Deia. Bătrânii satului povesteau că, în vechime, au existat locuinţe şi în Piscul Văraticului, mai sus de poteca ce trece puntea de la Doagele70. 

Credincioşii din aceste zone locuite mergeau la biserica din Purcaru, care împreună cu gospodăriile de acolo erau protejată de versanţii înconjurători. În 1873, învăţătorul Ion Popescu comunica că în ,,botul Stărcului” se aflau alte găuri de bordeie. 

Documentele emise în timpul administraţiei austriece (1718- 1739) relevă faptul că satele erau mici, cu populaţie redusă. Până atunci, gospodăriile erau grupate pe versanţii însoriţi, ce permiteau scurgerea precipitaţiilor şi zvântarea rapidă a solului.

În secolul următor, statisticile indică creşterea populaţiei. Astfel, catagrafia din anul 1831 menţionează Băceştii ca moşie megieşească, provenită de la 4 moşi, având 194 familii şi 35 feciori de muncă71. 

1835. Harta rusă indică existenţa a 161 familii72. Constatăm un număr mai mic de familii după numai 4 ani. Explicaţia constă 

68 V. A. Urechia, Istoria românilor, 1894, Vol III, pag.77; Vol. VII, pag. 76; Vol. X, A, pag. 219 69 Act de cumpărare teren, 1893, al lui Fărcăşanu Dumitru 70 Informator Cârlugea Grigore, Băceşti. 71 Ion Donat, Ion Pătroiu, Dinică Ciobotea, Catagrafia obştească a Ţării Româneşti din 1831, Ed. Helios, Craiova 1999 

72 C. C. Giurăscu, Principatele române la începutul secolului XIX 

în faptul că harta rusă nu conține date privind locuitorii din Dealul Leului. 

1841. Au început cursurile școlii din Băceşti73 .

1855. Satul Băcești a fost înregistrat cu 132 moșneni din care erau 127 birnici și 5 mazili. Subliniem că această statistică a avut ca obiectiv doar starea moșnenilor, nu și a altor categorii sociale74. 

Constituirea comunelor în timpul domnitorului Al. I. Cuza a făcut ca Băceştii să fie cea mai sudică comună a Gorjului istoric de pe Valea Amaradiei, fiind vecină la sud cu comuna Căpreni, din Dolj, de care aparţinea satul Baloşani. 

Actele de stare civilă întocmite de recent înfiinţata primărie, indică împărţirea satului în mahalale: mahalaua Poseşti, a Schitului, Ludu, Purcaru, Dealul Leului ş.a. 75 

1866. A fost terminată şi sfinţită biserica de zid cu hramul Sf. Parascheva, fapt ce a condus la definitivarea vetrei satului. 1898. 

MARELEDICTIONARGEOGRAFICALROMANIEI76: prezintă numeroase date. 

Din lectura Dicţionarului reiese că Băceştii erau comună de sine stătătoare, de care aparţinea şi cătunul Dealul Leului. Primăria era în curtea actualei şcoli primare, în partea de miazăzi a acesteia, lângă gospodăria lui Ghiţă Vulpe. 

În anul 1908, satul Băceşti a fost arondat la noua comună Cordeşti77. Documente laice din sec al XIX-lea, cât şi cele întocmite de preoţi ne arată că mahalaua din jurul bisericii cu hramul ,,Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Puturoasa era la 1829 parte a satului Băceşti, numită mahalaua Schitului. 

După constituirea noii comune Cordeşti (1908), această parte de sat a fost trecută în componenţa satului Cordeşti, probabil în 1925, când de la comuna Cordeşti a fost transferat către comuna Piscoiu cătunul Păpeşti . 

În a doua parte a secolului al XX-lea, odată cu colectivizarea agriculturii, în perimetrul satului Băceşti a fost readusă vatra de sat din Schitu. 

În legătură cu numele său, după cum s-a scris în Marele Dicţionar Geografic, dar şi ipotezele altor autori, denumirea sa ar proveni de la un schit vechi. Până în prezent, nu am găsit surse istorice care să 

73 Dan Neguleasa, Op. Cit., Act 392, pag. 90. 

74 Dinică Ciobotea, Vasile Marinoiu, Catagrafia tuturor moşnenilor din Ţara românească la 1855 

75 ASF Gorj, Fond stare civilă com Băceşti, D. 50/ 1866, f. 3-41 

76 George Ioan Lahovari, Op. cit. 

77 Dicţionarul statistic al României, întocmit în urma recensământului general al populaţiunii, din 19 dec. 1912, vol I, Argeş - Iaşi, Institutul de arte grafice C. Sfetea, Bucureşti, 1914, pag. 406

ateste existenţa unui asemenea locaş de cult. Probabil, dimensiunile reduse ale bisericuţei au determinat asemănarea cu un schit. 

Acelaşi nume de schit a fost atribuit şi micuţei biserici din capătul de nord al satului Slăvuţa. Locuinţele cătunului Schitu erau răspândite pe întreaga vâlcea, continuând cu cele din Dealul Văratic, prelungindu-se spre răsărit cu cele amintite mai sus din ,,botul” Stârcului. 

Bisericuţa era situată pe malul drept, de nord. Curtea sa era vecină cu proprietatea def. Vasile Negritoru din Cordeşti. A fost părăsită după anul 1871, în urma referatului protopopului jud. Gorj, Stefan Nicolaescu78. În timpul primului război mondial s-a instituit administraţia germană.

Între anii 1934 şi 1936, satul Băceşti s-a constituit din nou comună separată de cea cu numele Cordeşti - Hurezani. 

La 31 martie 1936, în baza ,,deciziunii N.8/1936 a Comitetului de Revizuire Craiova, prin care comuna Băceşti se alipeşte de comuna Cordeşti, formând cu aceasta din urmă o singură comună, cu numele de comuna Cordeşti ,,Având în vedere că până în prezent atât comuna Băceşti cât şi comuna Cordeşti-Hurezani erau conduse de consilii comunale alese separat pentru fiecare comună, ceea ce după alipirea comunei Băceşti la comuna Cordeşti - Hurezani nu-şi mai are rost şi urmează a se dizolva amândouă aceste consilii, urmând a se face noui alegeri la noua comună Cordeşti. 

Pentru aceste motive Decidem Până la convocarea colegiului electoral pentru alegerea consiliului comunal la noua comună Cordeşti, care ia fiinţă din alipirea comunei Băceşti la comuna Cordeşti-Hurezani pe ziua de 1 aprilie 1936, numim o comisie interimară care să conducă gospodăria acestei comune. 

Comisia interimară a comunei Băceşti (sic!) se compune din domnii Popescu Serghie, preşedinte, Traşcă C. Constantin şi Dumitrescu Nicolae, membrii. 

Domnul Prim Pretor va lua măsuri de instalare a nouei comisiuni interimare şi de predarea şi primirea arhivei către comunele mai sus menţionate. Ni se vor înainta procesele verbale în cauză. 

Dată în cabinetul nostru astăzi 31 martie 1936, Prefect, Dr. Al. Bădescu”.79 

La celelalte reforme administrative satul Băceşti a rămas în 

78 Arhiva Sf. Episcopii a Râmnicului şi Noului Severin, Dosar 31/1872 

79 ASF Gorj, Fond Prefectura Gorj, Dosar 3/1936, f.55 

componenţa comunei Cordeşti, devenită în 1968 ,,Stejari”. Procesul de colectivizare a agriculturii a dus la constituirea în anul 1959 a Gospodăriei agricole colective ,,Unirea”, deoarece Comitetul executiv raional Amaradia în data de 22 iunie 1959, ,,HOTĂRĂŞTE”: ”Art.1. Comitetul Executiv Raional Amaradia, este de acord cu constituirea Gospodăriei Agricole Colective ,,Unirea” din satul Băceşti, comuna Cordeşti şi propune Comitetului Executiv al Sfatului Popular regional Craiova a da cuvenita aprobare pentru inaugurarea acestei unităţi”80. 

În anul 1961, împreună cu comuna Cordeşti satul a fost subordonat raionului Olteţu. În anul 1962 s-a unificat cu G.A.C. ,,Stejarul” din Cordeşti, sub numele tot de ,,Unirea” La 1 ianuarie 1965 aceste sate au trecut în componenţa raionului Gilort.81

În anul 1968, a rămas în componenţa aceleiași comune, care a primit alt nume: Stejari. 

 SATUL CORDEŞTI 

Constituirea acestui sat a avut o evoluție îndelungată iar documentele istorice relevă o serie de modificări de nume impuse îndeosebi de cei care au fost conducători ai structurilor administrative. 

Vechile documente menţionează pentru partea sa de sud, în sec. al XVI-lea, de mai multe ori, satul URSENI. Urseni era aşezat pe o veche vatră geto-dacică de tipul aşezărilor deschise82, aflată la apus de Pârâul Amărăzuia şi ocupau zona ce se numeşte astăzi vâlceaua ,,Mormintele” şi se continua pe sub deal, paralel actualului traseu al şoselei de la moară şi de acces în cătunul Stoia, fiind învecinat la miazăzi cu satul Borceşti. 

80 Arh. C.A.P,, Unirea”, Com. Stejari, nr. pag vechi = 33, nr. pag. nou = 256 

81 ASF Gorj, Fond Primăria comunei Cordeşti Dosar nr.6/1964. f. 307-309 

82 Gh. Calotoiu, Ion Mocioi, V. Marinoiu, Mărturii arheologice în Gorj, Supliment Rev. Litua, 1977, pag.4 

Întinderea celor două hotare era diferită. La apus, moşiile celor din Borceşti se opreau în dealul Voievozii, iar ale celor din Urseni continuau până, în matca Artanului. 

Hotarul de răsărit al celor din Urseni era limitat de culmea Dealului Leului, în punctul ,,La Gugulie” şi mai la nord de matca Stărcului Mare, pe când moşiile celor din Borceşti şi Băceşti coborau spre est, pe matca Leului. 

Configuraţia terenului şi cadrul natural pe care s-a constituit a oferit vechilor locuitori condiţii foarte bune de viaţă. Probabil aveau aceeaşi biserică sau schit cu locuitorii din cătunul Schitu, situată dincolo de Pârâul Amărăzuia, distanţa fiind de numai 1 km. 

Printr-un zapis din 1541-1543, 20 mai, prezentat mai sus, Radu Paisie Vodă întăreşte lui Coman şi Drăgoi stăpânire peste ocina din Urseni83. 

1561, 22 mai. Petru Vo întăreşte ocină, în Urseni lui Neagoe cu fii84. 

1572, 5 ian. Aexandru Vodă confirmă lui Drăgoi cumpărături în Borceşti. 

Printre martori au fost Stan şi Ursu din Urseni, act prezentat mai sus. 1607, 28 feb. Radu Vodă întăreşte lui Stanciu cu fiii stăpânire peste cumpărături de moşie însă din partea socrului său Otea a 5-a parte85. 1623-1627. Alexandru Vodă întăreşte lui Cioca proprietăţi. 

In text este scris prima dată Xurseni, apoi, Urseni.(Anexa N.1) În culegerile şi cataloagele de documente istorice mai sunt şi alte acte ce se referă la sate vechi, ce purtau nume de Urseni sau Urşani, însă vecinătăţile şi toponimia lor nu corespund cu cele din împrejurimile noastre. 

Astfel, actele publicate de Alexandru Stefulescu la începutul sec. al XX-lea se referă la alte ţinuturi din judeţul Gorj. Documentele preluate şi citate de noi în această pagină ne-au adus informaţi privitoare la Ursenii situaţi pe valea Pârâului Amărăzuia şi unii locuitori din perioadele respective, cât şi despre satele vecine existente în acele vremuri: Hurezi, Băceşti, Borceşti. 

1778. Memoriile generalului von Bauer menţionează Ursenii ca sat cu vii ,împreună cu Churesul (Hurezul)86. Scrierea împreună a celor două sate arată că pe atunci vetrele lor de sat erau apropiate. Denumirea moşiei Urseni s-a menţinut şi la sfârşitul secolului al XIX- lea. 

Astfel, actul de partaj din 1890, în urma decesului lui I. Urezianu conţine prevederi pentru terenuri din Urseni şi Schitu87. 

1904, 12 feb. Ion Ghimpău a vândut lui Constantin Iliescu trei stânjeni jumătate situaţi în comuna Cordeşti, hotarul Urseni88. 

Prima atestare documentară a Cordeştilor o avem din anul 1730, 4 noiembrie,

83 DIR vol. 4, pag. 288, Act. 291

84 DIR vol 3, Act 178, pag 147

85 DIR vol 7, Act 233,pag 248 

86 Const. I. Karadja, Op.cit. 

87 ASF Gorj, Actul de partaj nr. 1084/1890 

88 Act păstrat de fam. Antonoiu Constantin 

când s-a partajat moşia Hurezi în 7 părţi, actul menţionând o cumpărătură de la ceata Cordeştilor,. pe care îl prezentăm transcris în româneşte în paginile despre satul Hurezanii de Jos.

Proprietăţile Cordeştilor erau situate atunci între Urseni la sud, iar la nord se învecinau cu satul Hurezi de care erau despărţite prin vadul de trecere de la Valea Ursului, în apropierea stejarilor seculari.

Vatra satului Cordeşti având o poziţie centrală, a atras şi locuitorii din teritoriile ocupate până atunci de Urseni, apoi s-a extins spre nord prin preluarea a câteva din cele 7 părţi stabilite prin actul sus menţionat, hotarul nou devenind cureaua de pământ a celor din familia Uşurelu, ce s-a menţinut până în anul 1968. 

În anul 1800 exista o biserică a Cordeştilor89. 

1831, 13 martie, Carte de judecată în pricina dintre Radu, fiul lui Şerban Coardă din Hurezanii de Jos şi Sandu Mazilu, pentru o vie în Dealul Cordeştilor90. 

La 1837, satul Cordeşti era proprietate megieşească91. 

În 1838, a luat fiinţă şcoala frecventată de elevi din satele Cordeşti şi Hurezani92. 

1853. A fost înscris în harta rusă, ediţia a II-a. La 1855. 

În satul Cordeşti erau 62 moşneni, din care 46 erau birnici93. 

1864. Prin aplicarea reformelor domnitorului Al.I. Cuza, a devenit comuna Cordeşti. La apus de pârâul Amărăzuia, o parte din vatra satului Cordeşti este numită de localnici Stoia, după numele vâlcelei din apropiere.

Preotul Ionel Stanciu afirma că acolo era vechiul sat Cordeşti, înainte de anul 1900.

1899. MARELE DICTIONAR GEOGRAFIC AL ROMANIEI94: conține date amănunțite. 

1908. În temeiul noii legi s-a constituit o comună mai mare, Cordeşti, din plasa Hurezani, ce cuprindea satele: Cordeşti, Băceşti, Dealul Leului şi Hurezanii de Jos95 Menţinerea reşedinţei comunei în satul Cordeşti a fost favorizată iarăşi de situarea la mijlocul satelor ce compuneau noua unitate administrativă. 

89 Arhiva Sf. Episcopii a Râmnicului şi N.Severin, Dosar 3/1872 

90 Act păstrat la muzeul judeţean Gorj

91 T. G. Bulat., Diviziunea proprietăţii rurale în Oltenia la 1837, Rev. Arhivele Olteniei, 1925, Pag. 105-108 

92 Biblioteca Centrală Universitară Bucureşti, Anuariul generale alu Instrucţiunei publice pe anulu şcolaru 1864-1865, sub îngrijirea domnului V.A.Urechiă, pag, 147 

93 Dinică Ciobotea, V. Marinoiu, Catagrafia tuturor moşnenilor din Ţara Româneasă la 1855.

94 George Ioan Lahovari, op. cit. 

95 Dicţionarul statistic al României, întocmit în urma recensământului general al populaţiunii, din 19 dec. 1912, vol. I, Argeş-Iaşi, pag. 6 

1896-1909. S-a construit noua biserică de zid96. 

Populaţia la 1912 , a satului Cordeşti număra 356 bărbaţi şi 352 femei97. 

În perioada 1934-1936, după separarea celor din Băceşti şi Dealul Leului, comuna şi-a schimbat numele în Cordeşti- Hurezani98. 

Primăria avea local propriu lângă şoseaua comunală, la o distanţă de cca 50 m de actualul post de poliţie, spre nord, pe partea de răsărit a drumului. Clădirea primăriei împreună cu multe documente au ars într-un incendiu în anul 1957. 

La 1 ianuarie 1961, a fost desfiinţat raionul Amaradia, iar comuna noastră a intrat în componenţa raionului Olteţu. In ianuarie 1965, prin arondarea la raionul Gilort, a fost schimbată şi denumirea comunei în Stejaru-Hurezani ce cuprindea: Băceşti, Stejaru şi Hurezanii de Jos, căci satul Dealul Leului fusese arondat la comuna Slăvuţa în anul 1963. 

Reforma administrativă din anul 1968 a determinat constituirea unor unităţi administrative mari şi aşa a fost creată comuna Stejari, formată din satele Baloşani, Băceşti, Dealul Leului, Stejari, Popeşti- Stejari şi Piscoiu. 

Numele de Stejari a fost atribuit artificial de autorităţile din acea vreme, determinat de existenţa mai multor arbori seculari din specia respectivă la Mormintele, Corbu, cei din Cordeşti, cei de la şcoala din Popeşti etc. 

În consecinţă, orice act anterior anului 1965 referitor la localităţi cu nume de Stejaru sau Stejari nu are relevanţă pentru vetrele de sat din Cordeşti şi Hurezanii de Jos, o mare greșeală săvârșită de mai mulți autori. 

Colectivizarea agriculturii a demarat în acest sat în anul 1957, printr-o întovărăşire transformată în C.A.P. din prima variantă, denumită ,,Stejarul”. 

În 1959, pe lângă multe date propagandistice s-a scris: ,,în comuna noastră sectorul socialist agricol se măreşte necontenit şi ca atare avem 4 întovărăşiri ce însumează în total o suprafaţă de 380 ha şi un C.A.P. Făcând un procentaj pe întreaga comună afirmăm că avem 30 % socializată” 99. 

În urma presiunilor exercitate de activiştii de partid (P.M.R.), alte cadre din miliţie şi aparatul de stat, procesul de colectivizare s-a încheiat în anul 1962 prin constituirea G.A.C. ,,Stejarul” ce a fost apoi unificată cu cea din satul Băceşti sub denumirea de ”Unirea„.

După încă doi ani – în baza altui statut – s-a transformat în Cooperativă Agricolă de Producţie – (C.A.P.). În primăvara anului 1969 s-a extins prin preluarea activelor şi pasivelor

96 Eparhia Râmnicului şi Noului Severin, Anuar 1921-1925, pag. 422, Tipografiile române reunite, Bucureşti 

97 Dicţionarul statistic al României 1912 

98 ASF Gorj, Fond Prefectura Gorj, Dosar 3/1936, f.55 

99 ASF Dolj, Fond Sfatul popular al raionului Amaradia, Dosar nr.11/ 1959, f.131 

ce au revenit satului Baloşani după desfiinţarea C.A.P. „Infrăţirea”. Această organizare s-a menținut până la destrămarea C.A.P. din 1992.

 SATUL DEALUL LEULUI 

 

A evoluat împreună cu satul Băcești, căci de la răsărit, din matca P. Leu până la hotarul de apus cu comuna Căpreni, se constată cea mai mare deschidere faţă de hotarele celorlalte sate din comuna noastră. 

Numele văii Leu a fost stabilit în vechime, odată cu celelalte toponime din zona noastră, acordat în acest caz de locuitorii din satul Zăicoiu. Originea acestei văi este la distanţă mare de sat, căci din dealul Cerăt se formează două vâlcele, Leul Mare şi Leul Mic .

În partea de SV a satului Zăicoiu, există o vâlcea numită Leurdoaia, în bazinul Pârâului Plosca ce se împreună cu apa Nistoiului, pe care aşezat satul cu acelaşi nume din comuna Tălpaş, jud. Dolj.

După confluenţa celor două vâlcele de origine şi depăşirea crestei de la Gugulie, hotarul cu satul Zăicoiu urmăreşte matca Leului. Acest pârâu îşi continuă cursul pe teritoriile satelor Marineşti şi Văluţa din comuna Cruşeţu. 

Numele pârâului Leu este menţionat la 1602, din hotărnicia satului Soceni, din comuna Tălpaşu, judeţul Dolj. Aflăm că hotarul cobora ,drept în vale, în Anini, apa Leului în sus, până în gura Brusturului, însă din dreapta spre răsărit”100. 

Deci, denumirile toponimice ale acestor teritorii erau deja stabilite în perioada alinierii satelor (sec. al XVIII-lea -al XIX-lea) iar locuitorii mutaţi aici au preluat vechiul nume al dealului pentru satul lor. 

În partea de apus, dealul Leului este flancat de valea pârâului Aninoasa care are o pantă de curgere mică şi se continuă spre sud, prin satul Slăvuţa. Din relatările bătrânilor, am reţinut că până la începutul sec. al XIX-lea vatra de sat din valea Purcaru se prelungea spre răsărit peste dealul Seci cu o altă zonă locuită, situată în vâlceaua Deia Mică101. 

Aveau un drum scurt de străbătut până la biserica din Purcaru. Din aceste locuri, cei mai mulţi au preferat să se mute şi să amenajeze gospodării pe culmea dealului dintre valea Aninoasa şi valea Leului. Au optat pentru această culme de deal cei mai dornici de libertate, care nu suportau controalele autorităţilor. 

Am remarcat că proprietăţile se întrepătrund cu cele ale locuitorilor din satul Băceşti. Au existat grade de rudenie apropiate între locuitorii celor două sate fapt ce evidenţiază iarăşi originea lor comună. Formarea satului a fost influenţată şi de condiţiile favorabile practicării agriculturii, căci terenurile acestui deal sunt mult mai roditoare comparativ cu

100 Ştefan Bazilescu, Monografia comunei Tălpaşu manuscris, pag. 15-17

101 Informator Cârlugea Grigore, Băceşti. 

dealurile apropiate. La acestea s-a adăugat şi fertilitatea bună a pământului din valea Aninoasei. Abundenţa masei lemnoase din pădurile înconjurătoare a determinat formarea unor meseriaşi specializaţi în prelucrarea lemnului: dulgheri, tâmplari. rotari, constructori. Se construiau pătule de porumb. 

Când erau terminate, erau încărcate pe care trase de boi şi duse la vânzare în târgurile de la Craiova şi spre Dunăre, pentru clienţii din zona de câmpie. 

Despre hotarul din valea Leu cu satul Zăicoiu se face menţiunea şi într-un act datat 1796, când boierul Vlăduţ Poenaru a vândut un teren ,,dina Leu până în hotarul Poenarilor”.102 

Ca vatră de sat, a fost înscris de Szathmari103 la 1864, iar în 1866, Zaharia Ioan Cârlugea, de profesiune agricultor, a declarat că ,,în ziua de două zeci septembrie, ora două, în casa sa din mahalaua Leului, s-a născut copilul ce voeşte să aibă numele de Ioan Zaharia Ioan Cârlugea”104. 

1898. MARELE DICTIONAR GEOGRAFIC AL ROMANIEI105. 

Redă anumite date și pentru acest cătun. În temeiul legii, în anul 1908 este înregistrat ca sat al noii comune Cordeşti, din plasa Hurezani. Avea o populaţie de 102 bărbaţi şi 115 femei. Total 217.

1924.Primele documente despre Şcoala primară Recensământul din 1930 a înregistrat 74 bărbaţi şi 81 femei. Total 155. 

1950. La formarea raioanelor a fost sat al comunei Cordeşti şi al raionului Hurezani, 

După desfiinţ area acestuia, a trecut cu comuna Cordeşti de raionul Amaradia. 1959. Mulţi săteni au devenit colectivişti în cadrul G.A.C. „Unirea” Băceşti 1961. Raionul Amaradia cu reşedinţa la Melineşti a fost desfiinţat, trecând sub administrarea raionului Olteţu. 

1963, 6 ianuarie. Satul Dealul Leului a fost rupt de satul Băceşti şi arondat la comuna Slăvuţa. Locuitorul Truie Dumitru şi alţi 46 de concetăţeni au cerut printr-o scrisoare către C.C. al P.M.R. ca satul lor să rămână la comuna Cordeşti. 

În baza ei, la 11 martie 1963 au venit în sat Păun Ilie, preşedintele raionului Olteţu şi Marinescu Victor din partea Sfatului popular al regiunii Oltenia. Din cele spuse de locuitorul Cârlugea Gheorghe a reieşit că satul a mai fost alipit de comuna Slăvuţa în anul 1954 ,,pentru circa o lună”.

102 Dumitru Şeclăman, Vasile Popescu, Noi, Zăicoienii, Ed. MJM, Craiova, 2005, pag.25 

103 Harta Szatmari, 1864 

104 ASF Gorj, Fond stare civilă, Dosar 50/1866, f.23 

105 George Ioan Lahovari, Op. cit. 

El şi alţi vorbitori au arătat că satul Slăvuţa era mai aproape decât comuna Cordeşti, unde trebuie să treci două dealuri şi că în comuna Slăvuţa se duc la moară, la cooperativă şi mulţi copii din ciclul II. Truie Dumitru şi o parte din semnatari au arătat că nu se pot despărţi de cei din comuna Cordeşti unde au rude şi că s-au învăţat aşa, iar „oamenii din Slăvuţa sunt mai răi” S-a mai solicitat ca terenul din Valea Aninoasa să treacă la noua comună106. 

Cei doi delegaţi ai forurilor de conducere au spus sătenilor că au consemnat în proces verbal cele discutate de săteni şi le vor înainta organelor în drept pentru rezolvare.

Însă satul a rămas alipit de comuna Slăvuţa până în anul 1968, alături de care la 1 ianuarie 1965 a fost arondat la raionul Filiaşi. Sătenii care se temeau de cei din Slăvuţa au avut dreptate. 

Cele mai valoroase bunuri şi utilaje agricole ale gospodarilor au fost ridicate de G.A.C. din comuna Slăvuţa, înfiinţată cu mulţi ani înainte. Cele mai multe s-au ridicat de la Victor Grigoroiu, Ghimpău Ion (Miereanu) şi Cârlugea Gheorghe (Olteanu). 

Leulenii au fost prigoniți și scoși forțat la muncă de autoritățile comunei Slăvuța din acea perioadă. 

1968. Reorganizarea administrativă a ţării a determinat revenirea acestui sat alături de satul Băcești în noua comună Stejari, fapt primit cu bucurie de către localnici. Insă bunurile duse la Slăvuţa după 1963 nu s-au mai recuperat.

După deschiderea şcolii (1923), în cadrul acestui sat s-a născut propunerea construirii unei biserici a satului. Discuţiile şi dezbaterile dintre săteni au durat câteva decenii, fără realizarea vreunui acord.

În anul 1962, în urma demersurilor făcute de Preotul Dumitru Grigoroiu de la Văluţa, fiu al satului nostru, s-a aprobat mutarea bisericii de lemn din satul Marineşti, unde era în construcţie noua biserică. În acei ani parohia Băceşti fusese contopită cu cea din Baloşani. 

Reproducem următoarele: ”Protoieria Raionului Olteţu Regiunea Oltenia N.879/ 1962, 7 august Către Parohia Baloşani Comuna Baloşani 

În conformitate cu ordinul Sfintei Episcopii N. 8634/ 1962 cu frăţească dragoste vă transmitem cele ce urmează: Urmare a adresei Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei N. 8852/ 1962 şi 9026 vă facem (poftire?..) a comunica parohiei Baloşani, că s-a aprobat şi din partea onor Departamentului cultelor şi Direcţia monumentelor istorice cu adrese N.8280 şi 5699 donaţia şi mutarea bisericii de lemn din satul Marineşti, parohia Mierea Birnicii, Raionul Filiaşi, în satul Dealul Leului, com. Baloşani (sic !), Raionul 

106 ASF Gorj, Fond Primăria comunei Slăvuţa, Dosar 4/1963. f.75-77 

Olteţu. Ca urmare, parohia Băceşti, din comuna Baloşani (sic!) va încheia actele legale, atât de donaţie, primirea donaţiei, căt şi de cheltuielile ocazionate de transport şi reclădire. - SS, Potoiereu107 Constatăm că deşi se obţinuseră aprobări de la cele mai înalte foruri, mutarea vehii biserici nu s-a realizat108. 

Biserica din Marineşti a fost transportată mai târziu, în anul 1965, în comuna Vulpeni, din judeţul Olt. După încă un deceniu a fost stabilit amplasamentul pentru o clădire nouă şi s-au strâns materialele necesare. 

Construcţia s-a încheiat în anul 1978, la insistenţele şi perseverenţa enoriaşilor Ghimpău D. Ion (Miereanu), Ghimpău Gheorghe, Ghimpău Constantin, Posa Gheorghe. Nu a fost înregistrată ca parohie separată. Aici s-au oficiat unele servicii privind botezurile şi căsătoriile. 

A servit drept capelă a cimitirului alăturat. Un incendiu declanşat la 17 martie 1990 a distrus-o complet. Pentru câţiva ani serviciile s-au desfăşurat în fosta clădire a şcolii109. 

 

SATUL HUREZI (Hurezanii de Jos) 

Moșiile acestui sat au aparținut din vechime mai multor proprietari menționați în acte cu diferite nume. Hurezi, Hurezani, Urezani, Horesani sau Oresani. 

Hurezii se întindeau înainte de anul 1700 de la vadul văii Ursului, de lângă stejarii cei bătrâni, către nord, până dincolo de curelele pe care s-a construit biserica din Judele cu hramul Sf. Nicolae, cunoscută ca fiind a celor din Hurezanii de Jos110. 

La apus se învecinau cu matca văii Artanu, care constituia hotarul cu cei din Peagu (Pagus) şi Gruiari111, iar la răsărit cu matca văii Aninoasa care îi despărţea de teritoriile satelor Hălăngeşti şi Zăicoiu. Vetrele de sat vechi nu am reuşit să le identificăm, în totalitate. 

Una din ele a fost în vâlceaua Lazului, legată peste culmea Dealului de Mijloc de locuinţele din vâlceaua Pinţa din bazinul Artanului. 

De altfel, la gura Lazului a existat, până la colectivizare, un cimitir vechi, la miazăzi de actualul parc de gaze. Hrisovul lui Cioca din perioada 1623-1627, prezentat mai jos şi transcris în anexa N.1, indică că ,,hotarulu dinu Judele rămâne dinu susu”, adică mai sus (în amonte) de proprietatea lui Cioca, iar ,,partea de ocină a lui Tănasie” se afla ,,dinu susu 

107 ASF Gorj. Fond Primăria comunei Slăvuţa, Dosar 2/ 1962. f.129 

108 Preot Dumitru Grigoroiu, sat Văluţa, com. Cruşeţu 

109 Învăţător Ghimpău M. Ştefan, Craiova 

110 Informator Nuță Constantin 

111 Alexandru Ștefulescu, Op. cit., pag. LXII 

din Urseni”. Din document reiese că Cioca era de loc în Hurezani, dar că luase şi proprietăţi în satul Hurezi, iar vânzătorii ,,să se ştie rumâni de moşie-toată din satu Hurezi”. 

Erau aşadar două aşezări umane, distincte, iar cea în care locuia Cioca era situată mai jos (pe vale) faţă de vechile sate, poziţie ce corespunde cu cea de la gura Lazului. Altă curte boierească a fost cea a lui Petrache Hurezeanu, la răsărit de Amărăzuia, în apropierea stejarilor cei bătrâni.

A treia zonă locuită era la începutul secolului al XX-lea, pe valea afluentă, la est de a doua, unde mai existau gospodării pe platoul dintre valea Ursului şi Ursuleţu, după 1900. 

1528, sept-dec 15. Radu Vodă dă întru stăpânire Balei moşie în hotarul Hurezi ca să–i fie moştenire înfrăţindu-l şi pe Staico112, 

1584, 22 iunie. Unul din martorii întăririi proprietăţii lui Visu logofăt peste jumătate din Bistriţa a fost din Ores, Furdui113. 

1607, 28 feb, Radu Vodă întăreşte lui Stancu cu fii săi stăpânire peste mai multe cumpărături de la Huhurezi, însă din partea socrului său Otea a 5 a parte .(pag ). 

1615, 15 mai. Radu Mihnea Vodă întăreşte Zamfirei, soţia lui Dragotă postelnic satul Coţofeni în urma unor judecăţi. Printre cei 4 boieri care au făcut hotărnicia a fost şi Badea, vătaf de Hurezi114. 

1623-1627. Alexandru Vodă întăreşte lui Cioca din Hurezani unele proprietăţi, între acestea fiind şi cumpărătura mai veche din Judele şi cea de la feciorul lui Stroe din Urseni115.(Anexa N.1 ) 

1656, 27 aprilie. Constantin Şerban Vodă întăreşte mânăstirii Ţânţăreni şi egumenului Sofronie satul Arpadia. Între cei 24 boieri jurători a fost şi Stanciu postelnic din Hurezi116 

1665, 4 nov. Radu Vodă, confirmă lui Hamza Şufarul, fiul lui Manea postelnicul, nepotul lui Radu postelnicul din Hurezi peste partea lui de moşie din satul Hurezi117. 

1730, 4 nov. S-a făcut partajarea unei moşii din Hurezi în 7 părţi, de către Mihaiu Gâlcescu, Dumitraşco Roşianu, Gheorghe Popescul, Popa Fiera brat (fratele) popii Bâra şi Dumitraşco Poenarul Portar118. 

Deşi menţionează mulţi beneficiari ai partajării în 7 părţi, actul nu face referire la proprietăţile deţinute de Cioca la 1623 şi Hamza Şufarul la 1665 şi nici despre urmaşii lor. 

112 DRH, vol 3, pag 107, Act. 63; DIR, vol 2, pg 55, Act. 51 

113 DIR, 1581-1590, Act 172, pag.162 

114 DIR 1611-1615, Act 341, pag. 396 

115 Anexa nr.1 

116 Catalog documente Ţara Românească, Vol. 8, Act 897, pag. 403 

117 Alexandru Ștefulescu, Op. cit., pag. XXIII 

118 Idem, pag. XXIII 

Admitem ipoteza că partajarea a avut ca obiect o a treia moşie din perimetrul satului Hurezi, diferită de moşiile lui Cioca şi a lui Hamza Şufarul. -Să ţie Drăghici feciorul Danciului cu frate-său Ion, nepoţii lui Calotă cu feciorii lui anume Stanciul, Paraschivul şi Stama.

 -Partea Predii şi frate-său Cârstei, feciorul Barbului, nepotul lui Calotă -Partea Stanciului fecior ul Stamei nepotul lui Calotă -Partea Barbului feciorul popei Vlăduţului nepotul lui Calotă cu feciorii lui -Partea lui Dumitraşco- zăul feciorul lui Hamza cu fetele lui anume Ştefana, Despa, Tanasia . 

-Partea lui Ion feciorul Predii nepotul lui Calotă -Partea lui Hamza Duduescilor cu verii lor anume Neagoe şi Stan al Apostolului de cumpărătoare de la Dumitraşco-zăul şi de la ceata Cordeştilor… care s-a preţuit stânjenul pe bani….. ” 

Câteva din cele 7 părţi au trecut, mai târziu, sub oblăduirea satului Cordeşti iar hotarul dintre sate s-a mutat la canalul de lângă gospodăria lui Gheorghe Uşurelu, hotar ce s-a menţinut până în anul 1968. 

Am remarcat faptul că în această parte de sat erau grupaţi proprietarii din familiile Hurezeanu, din ramura „Glăvanilor” . Împărţirea moşiei, aşa cum arată actul de mai sus s-a efectuat în perioada când Oltenia era sub ocupaţia austriacă. 

Pentru că domnitorii pământeni nu mai aveau în subordine ţinuturile noastre, stăpânite de austrieci, au fost întrunite personalităţi de frunte care au stabilit împărţeala. Printre ei popa Fiera, fratele popii Bâra şi Dumitraşco Poenarul, portar. 

La începutul secolului al XVIII-lea, boierii din familiile Hurezanu (Horesanu), îndeosebi urmaşii lui Hamza Şufarul, şi-au extins proprietăţile în două direcţii la miazănoapte şi la apus. Astfel, în 1717, Preda Hurezanul, feciorul lui Hamza a făcut cumpărături în hotarul Gruiarilor, situat peste dealuri, în apropiere de râul Amaradia. 

1732, 6 nov. Administrația austriacă confirmă stăpânire peste 194 stânjeni de moșie lui Barbu Hurezanu tot în hotarul Gruiarilor119. 

Boierii din acest neam şi-au extins moşiile şi în amonte, pe valea pârâului Amărăzuia, peste cele din Biceşti şi Copitani. 

Administraţia austriacă încadraseră boierii din familiile Hurezanu (Oresanu) în clasa III. 

1722. În harta austriacă a lui Schwantz a fost înscris Huresul120. 

1727. Plasa ispravnicului Mihai Săulescu cuprindea şi satul Horesi, moşie a Horesanilor121 . 

119 Ibidem, pag. XX 120 Vezi harta lui Schwantz 

121 Dinică Ciobotea: Judeţul Gorj într-un izvor statistic din 1727. Rev. Arhivele Olteniei nr.

1747, 3 feb. Printre boierii hotarnici ai moşiei Rădineşti a fost şi Pârvul Huresanul122. 

1778 . Memoriile generalului von Bauer menţionează Churesul şi Urseni ca sate cu vii123. Înscrierea împreună a celor două sate indică apropierea celor două vetre de sat. 

1796. A fost adusă pe ultimul amplasament biserica Sf. Nicolae şi aşezată la marginea de nord a cătunului Judele, dar şi a vechii moşii Hurezi124. 

În a doua parte a secolului al XVIII-lea, satul purta numele de Hurezanii din Dos, încadrat în vechile hotare. 

Prin activitatea de aliniere a satelor şi mutarea gospodăriilor din vechile aşezări omeneşti, cât şi părăsirea bordeielor, s-a extins şi peste satele Biceşti şi Copitani. După cum reiese din documentele vechi menţionate, satul Biceşti era situat pe valea pârâului Amărăzuia la nord de satul Hurezi. 

1820. Înregistrarea Diplomei de boierie acordată lui Ion sin Matei Geamănu, ne arată că satul încă se mai numea Horesanii din Dos. 

1835 noiembrie 9. A fost eliberată Diploma de boierie lui Mihaiu sin Ion Geamănu Horesanul din satul Horesanii de jos. Deci, schimbarea numelui satului s-a făcut în perioada trecută în cele două acte de cancelarie. 

Alt act, mai vechi, din 4 nov. 1665, prin care Radu Vodă, fiul lui Ştefan Vodă confirmă lui Hamza şufarul din Hurezi dreptul de proprietate şi peste moşia ce o stăpânea în satul Biceşti. 

,Lui Hamza şufarul, feciorul Manii paharnicul, nepotul Radului postelnicul ot Hurezi ot sud Gorj, ca să-i fie lui toată ocină din satul Biceşti ot sud Gorj”. 

Tot atunci au fost înscrise limitele şi hotarele moşiei Biceşti: Piscul Tinoasei - Valea Largei, matca Largei, până în Valea Rea, şi până în Măgura Boului şi pe matca Aninoasei în sus în furcătura Aninoasei - Piscul Creţului în Hămărazea şi din Hămărazea peste Tină, pe piscul Prigoriei în gura Ursoaei, peste Horga până Chiciora, piscul Omizii, obârşia Jidovului în măgură şi din măgură până în poiana din obârşia Jidovului şi de acolo pe sleamne înainte şi în jos pe piscul Apelor Vii şi de la Apele Vii pe piscul Tinoasei până în Tina”. 

S-au strâns 12 boieri şi a scos Hamza şufarul hrisovul Mircii Vodă cel Bun (leat 7000), scris pe coajnic (de piele) şi au rămas ei de lege. Ne însuşim observaţia autorului că datarea hrisovului scris pe coajnic era greşită, mai ales că el nu s-a păstrat, dar moşia fusese atestată de alt domnitor al ţării de peste un secol125. 

6/1989,Pag.128 şi urm. 

122 Constantin Giurgiulescu, Gorjul istoric. Aşezările gorjene în documente istorice, Ed. Măiastra, Tg-Jiu, 2009 

123 Const. I. Karadja, Oltenia după memoriile generalului Bauer Rev. Arhivele Olteniei, nr.15/1924, pag. 410. 

124 Ion Popescu – Cilieni, Biserici de lemn din raionul Amaradia, Rev. Mitropolia Olteniei, nr.8-9, 1956, pag. 540 şi urm. 

125 Alexandru Ştefulescu; Gorjul istoric şi pitoresc , pag. XI; Alexandru Ştefulescu: Documente 1736, 

30 ianuarie. Mihai şi fraţii săi, Constantin şi Stanciu, fii lui Pârvu Hurezan îi dau un loc de vie în Obârşia Tinoasei unchiului lor Iordache126. 

Acest document, completează şi clarifică semnificaţia expresiei ,,Apele Vii” din actul de la 4 noiembrie 1665, emis pentru Hamza Şufarul. Cele două acte relevă faptul că dealul numit de sătenii noştri ,,Dealul Seci”, iar de cei din Busuioci ,,Dealul de Ores” şi prelungirea sa Piscul Tinoasei erau cultivate cu viţă–de-vie, iar apele viei sunt vâlcelele ce pornesc spre răsărit către Horga şi Amărăzuia: Stupina, Văcaru, Biceşti, a Baldovineştilor, a. Mierleştilor.

1751, 12 ianuarie s-a ,,osăbit” hotarul Biceştilor de al Copitanilor. La această hotărnicie Barbu Hurezeanu a prezentat şi alte hrisoave din timpul lui Constantin Brâncoveanu și administrației austriece (Probabil din 1732, când a luat acte pentru moșia cumpărată la Gruiari127) 

1795, dec 28. Ion Gruescu din Hurezani vinde partea de moșie din hotarul Biceștilor lui Ilie Baldovin, cumnatul său128. Numele moșiei Bicești s-a menținut până în sec. al XX-lea. 

Măsurile luate de ocupanţii austrieci (1718-1739) şi actualizate după 1831, în baza Regulamentului Organic au determinat populaţia să creeze noi vetre de sat.

Cei din Hurezi s-au îndreptat în două direcţii: unii s-au ataşat la satul amintit în hrisovul lui Cioca - Hurezani, care mai târziu s-a extins spre miazănoapte peste teritoriile vetrelor de sat din Biceşti şi Copitani, unde aceşti boieri deţineau unele moşii. 

Alţii, după cumpărăturile făcute din moşiile Gruiarilor, la apus de râul Amaradia, de către urmaşii lui Hamza şufarul au determinat schimbarea numelui acelui sat din Gruiari în Hurezani. 

Deci, mutarea unora din boierii Hurezani a dus la migrarea numelui satului. Desigur, împreună cu boierii s-au mutat şi alţi locuitori. Astfel, au rezultat două sate cu acelaşi nume.

Pentru deosebirea şi localizarea lor, administraţiile judeţului Gorj şi plasei Gilortul au numit satul în curs de dezvoltare de pe lunca Amaradiei: Hurezanii din Faţă, mai târziu numai Hurezani, deoarece în călătoriile şi inspecţiile lor întâlneau mai întâi acest sat, fiind în faţa lor. 

În documente aflate la muzeul judeţean Gorj şi în cel din colecţia lui V. A Urechia, privind perioada fanariotă, din 13 mai 1813, era numit ,,Hurezanii de pe Hămărada”.

Acest sat s-a constituit pe malul stâng al Amaradiei, ai căror locuitori s-au mutat în secolul al XIX-lea, peste matca năbădăioasă a acesteia, în actuala localitate. 

Vechiul nostru sat Hurezani, aşezat lângă Hurezi, de pe pârâul Amărăzuia, peste dealuri a fost numit tot pe cale administrativă: Hurezanii din Dos. Neînţelegerea hotarelor acestor sate a făcut pe unii cercetători să afirme că satul Biceşti ar fi fost lângă Hurezanii de Sus, pe Amaradia, erori săvârşite de 

slavo-române relative la Gorj (1406-1665), Tipografia N. D. Miloşescu, Târgu-Jiu, 1908, pag. 557 şi urm. 

126 Document păstrat la Muzeul Judeţean Tg.Jiu.,transcris de noi în Anexa nr.2 

127 Idem 

128 Ibidem

Alexandru Ştefulescu şi Vasile Cărăbiş Însă satul Biceşti era despărţit de acesta de satul Busuioci şi de râul Amaradia În lucrarea sa ,,Gorjul istoric şi pitoresc” Al. Ştefulescu a prezentat şi o parte din hotărnicia satului Peagu (1751), situat între râul Amaradia la apus şi matca Artanului la răsărit, iar în memoriile generalului Bauer este înscris satul ,,Pagus”. 

Cei mutaţi dincolo de Amaradia au format satul Pegeni, adică cei veniţi din Peagu. Asemănător au fost numiţi şi cei sosiţi din Hurezi, devenind Hurezani.

29 aprilie 1810. Mazilul Barbu Hurezeanu se jeluie către vel logofăt al divanului împotriva lui Ion şi Mihai Martini din Hurezani şi al lui Marin Unchiaşu din Talpoşi (probabil Tălpaşu, n.n.) că nu respectă cărţile de judecată date de cinstitul divan şi continuă să stăpânească o parte din moşia jeluitorului în hotarul Biceşti129. 

1813.S-a încheiat refacerea bisericii de zid cu hramul Sf. Împărăţi Constantin şi Elena din mahalaua Caimonii130. După anul 1820, numele satului nostru a fost schimbat tot pe cale administrativă în Hurezanii de Jos, situat între satul Cordeşti şi mahalaua Voivoda a satului Piscoiu. 

1831. Moşia Hurezanilor era megieşească, de la 4 moşi. Erau 128 familii şi 42 feciori de muncă131. 1835. Harta rusă a menţionat Hurezanii de Jos, fără a preciza numărul de familii132. 

1838 Apare printre puţinele sate care aveau şcoală. + 1853. Nae Hurezeanu a hotărnicit moşia Rădineşti133. 

1841. A existat alt litigiu, asupra moşiei Biceşti, deoarece hotărnicia de la 1751 a fost din nou înregistrată de administraţia judeţului. Deducem că această moşie cu terenuri bune era dorită de mulţi pretendenţi. Numai faptele identificate de noi relevă şapte momente de judecată. 

1855. Satul Hurezanii de jos avea 86 moşneni din care 59 birnici134. 

1864. Datorită întinderii mari, ca efect al reformelor domnitorului Al. I. Cuza, a trecut la rangul de comună. 

1899. MARELE DICŢIONAR GEOGRAFIC AL ROMÂNIEI135. A publicat multe date despre această comună. 

129 Ibidem

130 Atanasie Mironescu, Istoricul Eparhiei Râmnicului şi N. Severin , Bucureşti, 1906, pag. 527

131 Ion Donat, Ion Pătroiu, Dinică Ciobotea, Catagrafia obştească a Ţării Româneşti din 1831 pag. 22, Editura Helios, Craiova, 2000 

132 C. C. Giurăscu. Principatele române la începutul secolului XIX, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti 1957.

133 Marin Arcuş, Sate de moşneni la izvoarele pârâului Plosca 

134 Dinică Ciobotea,V. Marinoiu Catagrafia tuturor moşnenilor din Ţara Românească la 1855, Rev Litua nr.5/1982. pag. 77 şi următoerele. 

135 George Ioan Lahovari, Op. cit. 

Are o şcoală fondată la anul 1854 şi frecventată de 23 elevi şi 4 fete.” La apus de pârâul Amărăzuia este situată partea de sat numită Judele, menţionat în actul emis în perioada 1623-1627, pentru proprietatea lui Cioca, cumpărată de la nepotul său Gheorghe Dinu Gruia. 

Actul din 4 noiembrie 1665 prin care se întăreşte lui Hamza şufarul stăpânirea asupra moşiei Biceşti indică unul din hotare în piscul Tinoasei, ce desparte bazinetul văii Judele de bazinul pârâului Amărăzuia, cât şi cele două moşii. Vatra de sat din Judele a făcut parte din vechiul sat Hurezi, iar la hotarul lor de nord a fost adusă în anul 1796 Biserica Sf. Nicolae. 

Numele acestei vechi vetre de sat ne aminteşte de fiecare dată de rangul de jude avut în vechime de unul sau mai mulţi localnici, fie urmaşi ai primului, fie aici era reşedinţa cârmuitorului pentru aşezările valea din Artanu, Dealul Busuiocilor, piscurile de pe văile Amărăzuiei şi Horgii, favorizat de poziţia sa centrală. 

Terenurile situate la originile acestei văi s-au menţinut golaşe, fără vegetaţie forestieră, până la naţionalizarea pădurilor, după care terenurile au fost arate şi s-a semănat ghindă de stejar pe brazda plugurilor. Pe lângă acesta au crescut şi alţi arbori. 

În această zonă există trei movile asemănătoare cu cea din dealul de la Tândăleşti, descrisă de Alexandru Ştefulescu şi prezentată de noi la finalul lucrării.

Două movile ridicate între matca Judelui şi drumul de acces sunt lipite . Prima s-a conservat mai bine, iar cealaltă s-a aplatizat Diametrul lor este asemănător redat de noi în fotografia alăturată Sătenii ne-au informat că există, în pădure pe partea de răsărit a vâlcelii Judele și a treia movilă.

1908 Comuna Hurezanii de Jos a fost desfiinţată, iar satul a fost integrat noi comune Cordeşti136. 

1925. În baza legii numărul 6, privitoare la modificarea circumscripţiilor unor comune rurale, mahalaua Păpeşti a fost ruptă de la satul Hurezani, pendinte de comuna Cordeşti şi integrată comunei Piscoiu137. 

În deceniile următoare, satul Hurezanii de Jos, cu perimetrul micşorat, a parcurs evenimentele istoriei împreună cu celelalte sate din comuna Cordeşti. 

1968. Reforma administrativă, în localităţile noastre a fost aplicată cu exces de zel, conducând la crearea satului uriaş Stejari, prin unificarea tuturor vetrelor de sat din Cordeşti şi Hurezanii de Jos 

136 Dicţionarul statistic al României, întocmit în urma recensământului general al populaţiunii din 19 dec.1912, vol.I. Argeş-Iaşi, pag 406. 

137 Monitorul Oficial al României, 9 ianuarie 1925 

Scopul autorităților comuniste a fost să șteargă din memoria conlocuitorilor noștri vechile nume, menținând numele de Hurezani pentru cel mai nou sat, constituit așa cum am arătat mai sus pe lunca râului Amaradia.

Preluare articol

Sursa:

Evoluția istorică a unor sate din comuna Stejari județul Gorj

 de

MOTORGA Emanoil 

MOTORGA Emanuela 

Format PDF - Descarcă

Emanoil Motorga s-a născut în anul 1946 în satul Băceşti, care face parte în prezent din comuna Stejari, județul Gorj. A urmat cursurile şcolii primare şi gimnaziul în comuna natală, apoi a obținut bacalaureatul la liceul din Melineşti, judetul Dolj.

Îndată apoi a urmat cursurile facultăţii de agronomie la Craiova, la finalul căreia s-a întors să profeseze în comuna natală. Aproximativ ultimii 25 de ani de activitate a lucrat în domeniul cadastrului, în serviciul comunelor Dănciuleşti şi Stoina ale judetului Gorj.

Aceeaşi pasiune pentru cercetarea locurilor a transmis-o şi fiicei sale, mezina Emanuela Sarcină, actualmente profesor de geografie în Târgu Jiu.